23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CMF Phone 1 s-a vândut în 100.000 de exemplare, în câteva ore de la lansare
CMF Phone 1 s-a vândut în 100.000 de exemplare, în câteva ore de la lansare

CMF Phone 1 s-a vândut în 100.000 de exemplare în doar trei ore de la lansare, susţin britanicii de la Nothing. Dacă sunt adevărate, cifrele demonstrează că telefonul a fost foarte aşteptat şi bine primit pe piaţă, ceea ce reflectă o strategie de marketing eficientă şi un interes ridicat din partea consumatorilor.
Are un preţ de 1099 lei (919 lei la ofertă acum) pentru varianta de bază 8GB RAM +128GB stocare. În plus are slot pentru card de date de până la 2TB. Pentru varianta 8GB RAM +256GB stocare, preţul de 1299 lei nu mai pare aşa atrăgător. Sistemul de operare este Nothing OS 2.6, bazat pe Android 14, cu promisiunea a 2 ani de actualizări de versiune şi 3 ani de actualizări de securitate.
Telefonul CMF Phone 1 are rezistenţă la apă şi praf certificată IP52. Bateria are o capacitate de 5000 mAh şi suportă încărcare de 33W, mai rapidă decât a lui Samsung S24. Are şi încărcare inversă prin cablu de 5W, dar nu dispune de încărcare wireless.
Carcasa din spate este interschimbabilă, dar nu oferă acces implicit la baterie. Tot pe spate, rotiţa din dreapta jos poate fi înlocuită cu alte accesorii. Ca accesorii sunt disponibile mai multe variante de spate, un stand, un şnur şi un portcard.
Face parte dintr-un ecosistem accesibil, ceea ce poate fi atractiv pentru mulţi. Lipseşte evident încărcătorul, ceea ce rareori se întâmplă la un telefon din acest segment. Majoritatea telefoanelor din segment au IP54. Nu are NFC pentru plăţi. Sunt şi alte funcţii care poate lipsesc, dar nu par la fel de importante ca cele menţionate deja, relatează Zona IT.


Articole înrudite