23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bitdefender: Inteligenţa artificială reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru specialiştii în securitate IT
Bitdefender: Inteligenţa artificială reprezintă cea mai mare îngrijorare pentru specialiştii în securitate IT

Potrivit unui studiu publicat de Bitdefender, peste jumătate (57%) dintre specialiştii în securitate IT susţin că s-au confruntat cu o breşă de securitate sau o scurgere de date pe parcursul ultimelor 12 luni, în creştere cu 6% comparativ cu 2023. Aproape toţi respondenţii (96%) consideră avansul inteligenţei artificiale generative (GenAI) o ameninţare, în timp ce peste o treime (36%) spun că utilizarea tehnologiilor AI pentru manipularea sau crearea de conţinut fals de tip deepfake constituie o ameninţare foarte serioasă.
În acelaşi timp, 74% dintre specialiştii IT se arată încrezători în abilităţile colegilor de departament de a identifica un atac de tip deepfake audio sau video, în timp ce doar 21% şi-au manifestat îndoiala că ar fi capabili de a le depista.
Studiul mai arată că aproape trei sferturi dintre specialiştii IT (74%) au remarcat o creştere a gradului de sofisticare al atacurilor de tip phishing, care se află pe primul loc în topul ameninţărilor de securitate (33% din total). Pe locul doi se află vulnerabilităţile software şi ameninţările zero-day (32%), urmate de atacurile de tip ransomware (29%), relatează Zona IT.


Articole înrudite