Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat dreptate inspectorilor de integritate şi a hotărât ca procesul de incompatibilitate al primarului din Vânători, Sicuţa Murgu, să fie reluat la Curtea de Apel Galaţi. Instanţa gălăţeană suspendase judecarea dosarului la finele lui 2013, în condiţiile în care edilul nu a depus actele cerute de judecători. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ceruse Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în luna ianuarie 2014 să repună pe rol procesul, în ideea ca acţiunea împotriva primarului din Vânători să se judece mai repede, dar judecătorii instanţei supreme au amânat mai bine de un an de zile pronunţarea unui verdict în acest caz. ANI a constatat că Sicuţa Murgu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 7 iulie 2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al comunei Vânători şi calitatea de reprezentant al asociaţiei familiale în cadrul „Murgu Sicuţa AF”.
Susţine că nu a încălcat legea
Sicuţa Murgu a ales să se judece direct cu Agenţia Naţională de Integritate, cerând în justiţie anularea raportului de evaluare, deoarece nu ar fi încălcat legea când a ales să rămână şi reprezentant al asociaţiei pe care familia sa o deţine, dar nu a mai depus şi actele în justiţie, care să facă dovada acestui lucru. De cealaltă parte, ANI susţine că Sicuţa Murgu a încălcat articolul 87, aliniatul 1, litera g din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”. Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.