Peste 200 de cadre sanitare, dar şi TESA din spitalele gălăţene, membri ai filialei gălăţene ale Federaţiei Sindicale Sanitas au plecat, joi, 26 aprilie 2018, la prima oră a dimineţii, spre mitingul de protest care a avut loc în Capitală. Au plecat din judeţul Galaţi trei autocare, două din Galaţi şi al treilea din zona Tecuciului, cele trei întâlnindu-se pe drum. Gălăţenii care au plecat la mitingul din Bucureşti lucrează în cadrul spitalelor Judeţean, TBC şi a celui de Boli Infecţioase, spitale subordonate de Consiliul Judeţean Galaţi. La plecare şi-au menţinut aceleaşi declaraţii, făcute în faţa spitalelor în zilele în care au protestat la Galaţi, declaraţii legate de inechităţile legii salarizării unitare.
Oamenii spuneau că sunt nemulţumiţi că sporurile nu sunt aplicate în mod nediscriminatoriu tuturor. De exemplu, la spitalele de monospecialitate, cum ar fi TBC şi Boli Infecţioase, s-a ajuns la diminuări ale venitului şi de 500 - 1000 lei. La Bucureşti, în faţa Guvernului - pe care cei de la Sanitas îl consideră singurul culpabil pentru haosul adus de inechităţile legii salarizării - numărul protestatarilor a trecut de 10.000 de oameni. Au existat şi probleme, unora li s-a făcut rău din pricina căldurii.
În cele din urmă, o delegaţie a Sanitas a fost invitată la discuţii de către ministrul de resort, un vicepremier şi un consilier al primului ministru. Era de aşteptat să nu se ajungă însă la nicio concluzie. "S-au promis stimulente pentru cei afectaţi de actuala legislaţie a salarizării care a creat atâta discriminare şi inechitate între salariaţii sistemului medical. Numai că oamenii nu mai sunt aşa uşor de păcălit, nu mai vrem să facem cârpeli cu stimulente de la autorităţile locale şi managerii de spitale. Trebuie corectată legislaţia. Angajaţii din spitale şi din asistenţă socială trebuie să fie exceptaţi de la încorsetările bugetare. Pe data de 02 mai 2018 va mai avea loc un grup de lucru între sindicate şi reprezentanţii Guvernului. Nu am anulat calendarul protestelor. Dacă nu se ajunge la nicio concluzie, pe data de 11 mai 2018 va fi grevă de avertisment, iar pe 19 mai 2018, grevă generală", a precizat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele filialei gălăţene a Federaţiei Sindicale Sanitas. Protestul din Capăitală s-a încheiat după ora 13:00.