23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O copilă de numai 4 luni a ajuns să fie internată la Spitalul de Copii din Galaţi după ce a fost batută de propria mama. Femeia de 36 de ani este o cunoscută consumatoare de alcool şi chiar a fost găsită ameţită bine lângă copila batută. Totul s-a întâmplat în localitatea Cuza Vodă, unde femeia bătăuşă şi concubinul ei stau împreună cu cei 4 copii cu vârste de 13 ani, 8 ani, 5 ani şi 4 luni. În noaptea de marţi spre miercuri, femeia s-a îmbătat şi întâi şi-a bătut soţul cu o coadă de topor apoi a smuls sugarul şi, spun martorii, s-a urcat cu genunchiul pe el. Cei de la Protecţia Copilului vor lua în plasament de urgenţă fetita bătută. Poliţia a deschis dosar penal împotriva mamei, care acum îşi revine din ameţeala provocată de băutură la Spitalul de Pshiatrie din Galaţi. Dovadă a ataşamentului femeii faţă de alcool stă şi o fotografie, dată de familie, în care femeia, evident băută, s-a pozat cu un bidon de bere.
Povestea de groază din Cuza Vodă a început acum trei ani, când Genioara Corcodel, de 36 de ani, care are împreună cu Dumitru Tudorancea, concubinul ei, patru copii, a început să bea. Numai că la beţie femeia devine violentă şi dă în tot ce mişcă.
„Pe mine m-a împins şi m-a lovit de am căzut în porumb. De o săptămână mă duc la doctor la tratament, că mă doare unde m-a lovit. Acum iar a băut şi a ieşit cu scandal. A dat în băiatul meu cu toporul. Când bea mai dă şi în ceilalţi copii”, spune Ion Tudorancea, socrul femeii.
Bunica micuţilor ne-a povestit cum micuţa Ştefania, în vârstă de numai 4 luni, a ajuns la spital.
„Băiatul meu a vrut să îi ia fata din braţe, că era băută şi a şi dat în el. Ea... nu şi nu... tot trăgea de fată, de se învineţise. Apoi a smuls fata şi a pus-o jos şi s-a urcat cu genunchii pe ea”, povesteşte Maria Tudorancea, soacra femeii.
Ceilalţi trei copii ai femeii au rămas acum în grija bunicilor, deoarece şi concubinul s-a dus la spital după loviturile date de concubina lui. Şi medicii au descoperit femeia băută lângă copila cu semen de violenţă. „Copilul avea semne de violenţă pe partea dorsală dar şi pe picior şi pe cap. Erau şi noi şi vechi. Mama era agitată şi în stare de ebrietate. Am dus la Spitalul de Copii fetiţa şi la cel de Psihiatrie pe mamă”, a spus dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
Medicii de la Spitalul de Copii spun că acum fetiţa este stabilă.
„Acum starea ei e bună. Are echimoze şi semne de violenţă pe corp dar acum e stabilă. Este clar că aici trebuie să intervină Protecţia Copilului, dată fiind starea de sănătate a mamei”, a spus prof. dr. Aurel Nechita de la Spitalul de Copii Galaţi.
Asistenţii sociali nu au văzut vânătăile dar au luat sugarul de la familie
Chiar dacă asistenţii sociali de la Primăria Cuza Vodă au fost la familie în dimineaţa zilei cu scandalul, nu au văzut nimic în neregulă la sugar. Asta chiar dacă medicii spun că acesta prezenta şi urme vechi de violenţă.
„Sunt de trei ani probleme cu familia aceasta, din cauza consumului de alcool. I-am monitorizat, dar nu am văzut nimic legat de semne de violenţă ale fetiţei”, spunea Adina Coman de la Primăria din Cuza Vodă. Direcţia Generală de Protecţia Copilului Galaţi a luat deja o măsură dură.
„Copilul va fi dat în plasament de urgenţă când va ieşi din spital”, a precizat Nicoleta Ioviţă de la DGASPC Galaţi.
Deocamdată mama bătăuşa este internată la Spitalul de Psihiatrie, unde a fost dusă deoarece era în stare avansată de ebrietate. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.
„Pe numele femeii de 36 de ani s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, a precizat ag. pp. Bogdan Cojocaru de la IPJ Galaţi.


Articole înrudite