23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Ramona Mănescu a stat la masa discuţiilor alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în luarea deciziilor ce privesc Dunărea, unde s-au dezbătut pe lângă probleme legate de transportul pe Dunăre şi dragarea din anumite zone de pe fluviu, dar şi problema celui mai arzător subiect disputat de ani de zile în spaţiul brăileano-gălăţean, podul peste Dunăre şi tunelul de la Galaţi. Conform declaraţiilor ministrului Ramona Mănescu, aprobarea proiectului podului peste Dunăre sau a tunelului sub Dunăre ţine de puterea de convingere a primarului Marius Stan, care este aşteptat la Bucureşti să prezinte proiectele. Finanţarea vine din partea Uniunii Europene, din spusele ministrului, iar edilul Marius Stan a precizat la începutul întâlnirii că nu este nevoie de garaţia financiară din partea Guvernului. O dată concretă sau o estimare a timpului în care proiectele ar putea fi aprobate nu s-a dat.
Dragarea şenalului navigabil
Dragarea pe care statul român a fost nevoit să o facă pe teritorii care aparţin bulgarilor este o lacună care aduce pierderi financiare şi neînţelegeri între cele două ţări pentru că, aşa cum se ştie, bulgarii nu şi-au dat acordul pentru astfel de intervenţii. „Statul român nu-şi poate permite ca an de an să suporte din propriul buget cheltuielile pentru dragarea acelor porţiuni care aparţin statului bulgar, fără ca vreodată să avem certitudinea că vom recupera aceste fonduri, aşa cum s-a întâmplat în 2011-2012, drept pentru care anul acesta nu am putut face acest lucru”, a spus ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
Interconectivitatea mijloacelor de transport, un proiect cu fonduri europene
Proiectul de îmbunătăţire a navigabilităţii pe Dunăre şi dezvoltarea capabilităţii intermodale în fiecare port sunt prioritare pentru minister.
Proiectul integrat al transportului pe Dunăre, dezvoltarea de centre intermodale şi conectivitatea în toate cele 16 porturi care sunt prinse în acest proiect ar putea deveni realitate în următorii ani. Mecanismul Conectarea Europei în România a primit o finanţare de 750 de milioane de euro doar pentru partea fluvială, iar valoarea totală a proiectului în ţara noastră este de 1,3 miliarde de euro. Centrele intermodale vor avea capacitatea portuară de primire şi transferare pe trafic rutier şi feroviar. Proiectul îşi propune să conecteze zona portuară cu celelalte căi de transport. Depunerea proiectului va avea loc în primul trimestru din  2014, iar perioada în care se pot accesa banii este între 2014 şi 31 decembrie 2016.
O direcţie dedicată problemelor Dunării
Prezenţa ministrului la Galaţi aduce şi noutatea înfiinţării unei Direcţii speciale pentru probleme Dunării. „Dunării nu i s-a acordat atenţia cuvenită iar noi, ca minister, ne-am angajat să facem un compartiment pentru Dunăre”, a declarat ministrul.
Taxele vamale ar putea fi reduse
Taxele practicate de porturile româneşti ar putea fi reduse pentru transportul intern. „Am convenit ca noi să facem o inventariere a tuturor taxelor pe care toţi cei implicaţi în activitate le suportă în «meniul» acesta. Dacă există taxe «supraponderale», acestea vor fi eliminate. Există şi problema controalelor intermediare între porturile româneşti în tranzitul dintr-un port în altul. Acestea îngreunează financiar activitatea porturilor şi costă foarte mult timp. Sperăm să uşurăm povara pe care operatorii şi dezvoltătorii o au”, a mai spus Ramona Mănescu.


Articole înrudite