Prima ediţie a Festivalului Antiquitas Rediviva din Galaţi, festival care îi pune pe gălăţeni să îşi amintească istoria, a avut loc sâmbătă. În prima parte, cea care a avut loc la Castrul Roman de la Tirighina, spectatorii au avut parte nu doar de o bătălie între daci şi romani. Au dansat sânzienele, interpretate de eleve care au lăsat un pic deoparte examenul de capacitate, iar Cezar a mai fost o dată „asasinat” - un grup de elevi a jucat, în engleză, un pasaj din celebra piesă a lui Shakespeare.
Prima „bătălie” între „daci” şi „romani” a avut loc la castrul roman. Puţini mai ştiu poate că acolo, acum 1900 de ani, a existat castrul roman de la Tirighina, ultima frontieră a civilizaţiei romane în faţa „barbariei” din ceea ce era atunci Dacia liberă. „Dacă tragem o paralelă peste mii de ani, tot în acest loc care atunci era graniţa, acum, aici, Galaţiul este ultima frontieră a Uniunii Europene, aşa cum, cu mult timp în urmă, cucerirea romană s-a oprit tot aici, iar mai încolo începeau tărâmurile celor pe care romanii îi denumeau «barbari»”, a spus Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei pentru Cultură Galaţi, instituţia organizatoare a festivalului.
La Tirighina, „dacii” au mâncat bătaie de la „romani”, în ropotele de aplauze ale spectatorilor. Câteva ore mai târziu, strigând „Dacia liberă” sau „Roma victis”, „dacii” şi „romanii” au mărşăluit prin oraş şi au ajuns pe Faleza inferioară a Dunării. Marşul lor a stârnit mirarea trecătorilor. Curioşi au fost mai ales un grup de chinezi, care se aşezaseră la o terasă la Dunăre. Unii chiar s-au ridicat şi au făcut poze. „Sunt curioasă deoarece nu ştiu exact ce este. Dar îmi place foarte mult. Este ceva de demult. La noi nu am văzut niciodată aşa ceva”, spunea Alice, una dintre chinezoaice.
Odată ajunşi pe Faleza inferioară a Dunării, „dacii” s-au luat din nou la bătaie cu „romanii”. Numai că sorţii au fost nefavorabili „romanilor”, care au mâncat bătaie imediat după ce un „dac” l-a pus la pământ, cam dur, pe „centurionul” Marcus Aurelian Apolonius, pe numele lui real Cristian Olteanu. Căzătura acestuia, însă, a fost una extrem de reală şi dureroasă. „Da, am căzut. Se mai întâmplă şi accidente. Mă cam doare piciorul. M-a împins un «dac» mişel sau mai mulţi. Dar asta nu e nimic, am avut noi accidente mai grave în timpul spectacolelor noastre”, a spus Cristian Olteanu.
Festivalul a continuat cu mâncare tradiţională antică, linte şi orez, gătită la malul Dunării şi cu un festival de meşteşuguri. „Dacii” şi „romanii” sunt membri unor trupe constănţene care recreează istoria „în viu”, sub ochii spectatorilor. „Am a dorit să readucem câteva momente din antichitatea locului, a Castrului roman de la Tirighina, pentru ca gălăţenii şi locuitorii din judetele limitrofe Galaţiului să se bucure şi să realizeze ce s-a întâmplat acum 1900 de ani pe aceste meleaguri”, a spus Marius Mitrof, de la Direcţia de Cultură Galaţi.