Primarul Galaţiului, Marius Stan, a făcut ieri un apel la gălăţenii rău platnici, şi în special la cei care sunt membri ai celor 159 de asociaţii cu datorii, decuplate la sistemul centralizat de încălzire, să achite până la data de 1 decembrie o parte din datorii, în caz contrar urmând să fie sistată furnizarea căldurii, care se face la ora actuală pe bază de program.
În cadrul conferinţei de presă susţinută de primarul Galaţiului, la care au participat şi directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure, dar şi administratorul Apaterm, Adriana Stratulat, s-a făcut o analiză a situaţiei în ceea ce priveşte problemele legate de asigurarea furnizării căldurii şi s-a prezentat o strategie pe care ar dori să o pună în practică municipalitatea pentru ca bun platnicii care nu primesc căldură să nu sufere. Primarul a declarat că situaţia gravă la care s-a ajuns reprezintă o decontare a faptului că timp de 23 de ani nu s-au luat măsurile necesare împotriva rău platnicilor, principala cauză fiind aceea legată de faptul că nu s-a dorit pierderea unor voturi.
„Suntem conştienţi că măsurile pe care le-am luat le vom deconta electoral şi regretăm că în urma acestor măsuri suferă locatarii bun platnici. Toată lumea trebuie să fie conştientă că orice serviciu care este consumat trebuie plătit şi nu se mai poate continua ca până acum”, a declarat primarul Marius Stan. Acesta a spus că sunt 263 de apartamente care însumează 12% din datoriile înregistrate de populaţie către Apaterm, lucru inadmisibil, locatarii acestor apartamente neplătind niciun leu în cursul anului 2013. Din cele 57.000 de apartamente din Galaţi, o treime nu au datorii la întreţinere.
„Problema delicată este cea legată de locatarii bun platnici care locuiesc în asociaţiile care au fost blindate şi pentru care vom încerca să găsim soluţii să îi ajutăm, în sensul de a se putea debranşa pentru a-şi monta o centrală dacă doresc. Încercăm să găsim o soluţie legală pentru a-i sprijini financiar, dar doar pe locatarii bun platnici care nu au căldură”, a mai declarat Marius Stan.
Comisie specială
Primarul a declarat că s-a decis înfiinţarea unei comisii, condusă de consilierul Didi Dumitru, care va fi alcătuită din angajaţi ai Primăriei dar şi ai Apaterm şi care se voa deplasa la locuinţele gălăţenilor rău platnici. Primarul Stan a declarat că a luat această decizie deoarece ar avea informaţii potrivit cărora angajaţii Apaterm care aveau sarcina să facă acest lucru din cursul lunii septembrie nu s-au achitat corespunzător de această sarcină.
„Angajaţii Apaterm trebuie să înţeleagă că îşi vor lua salariile în funcţie de sumele pe care le vor încasa de la locatari şi sper ca nivelul încasărilor să crească”, a spus Marius Stan.
Galaţiul, în pericol de a rămâne de la 1 decembrie fără căldură
În timp ce administratorul Apaterm, Adriana Stratulat, a admis că nivelul încasărilor se menţine în continuare scăzut şi există întârzieri la plata salariilor angajaţilor societăţii, directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure, a spus că, în urma discuţiilor purtate cu conducerea Romgaz şi cu cei din conducerea Ministerului Energiei, s-a ajuns la un acord, şi anume ca Romgaz să continue furnizarea de gaze naturale după data de 1 decembrie dacă până atunci Electrocentrale va achita suma de 7 milioane de lei.
„Dacă fiecare locatar datornic ar achita 300 de lei, sumă provenită din datoriile pe care le-a acumulat, atunci de la 1 decembrie nu s-ar mai pune problema întreruperii furnizării căldurii. Dacă cei 7 milioane de lei nu se vor plăti, de la 1 decembrie Electrocentrale nu va mai furniza agent termic primar către Apaterm, deci nu se va mai furniza căldură deloc, urmând să fie alimentaţi consumatorii industriali care şi-au plătit facturile”, a mai declarat directorul Electrocentrale.
Conform unei situaţii realizate de Primărie, există 137 de datornici care în primele 9 luni ale acestui an nu au plătit niciun leu la întreţinere, fiind vorba de datornici din 21 de asociaţii, din care 3 asociaţii (121, 603 şi 714) sunt în acest moment decuplate de la sistemul centralizat iar restul de 18, deşi au în componenţă astfel de rău platnici, având plăţi ritmice şi de consistenţă, nu au restricţii la furnizarea de agent termic.