Serviciul Public Ecosal lansează, începând cu data de 16 octombrie 2017, un proiect pilot de colectare selectivă pe fracţie uscată şi fracţie umedă a deşeurilor provenite din gospodărie. Proiectul pilot se va defăşura în cadrul Asociaţiei de Locatari nr. 758. Pentru colectarea deşeurilor reciclabile ce constituie fracţia uscată (hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu, cutii de tablă, etc.), şi care sunt necontaminate adică fără resturi alimentare sau lichide, locatarilor li se vor distribui gratuit saci menajeri prin intermediul Asociaţiei de Proprietari. Fracţia umedă (deşeuri menajere, resturi alimentare, materiale impregnate umede sau ambalaje ude, murdare) va fi dusă de către locatari la container, ca şi până acum.
În zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, locatarii unde se desfăşoară proiectul pilot vor aşeza lângă uşa de la intrare sacii menajeri conţinând fracţia uscată, urmând ca personalul Asociaţiei de Locatari să îi ridice în intervalul orar 8.00 – 10.00 şi să îi predea Serviciului Public ECOSAL. Deşeurile amestecate nu vor fi ridicate de la uşa apartamentului.
Rezultatele aşteptate sunt: creşterea gradului de colectare selectivă direct de la sursă şi implicit creşterea veniturilor SP ECOSAL. Contribuţia la Fondul de Mediu datorată de Primăria municipiului Galaţi pentru neatingerea cotelor privind colectarea selectivă se va diminua sau se va elimina, „etanşarea” circuitului de colectare faţă de persoanele care sustrag deşeurile reciclabile şi în acest scop distrug igluurile şi containerele, aruncă pe jos deşeurile menajere, etc. îngreunând munca SP ECOSAL şi crescând costurile de operare, o cantitate mai mica de deşeuri menajere depusă în containere (doar cele nereciclabile), ceea ce va conduce la o frecvenţă mai mică a ridicării containerelor, cu rezultate în scăderea consumurilor pentru maşinile de gunoi şi cantităţi mai mici ce vor fi depuse în Depozitul Ecologic respectiv creşterea duratei de exploatare a celulei 1 - Tirighina.
Pentru informarea corectă a populaţiei, Asociaţia de Locatari nr. 758 şi echipe ale Serviciului Public ECOSAL vor distribui materiale informative şi vor prezenta locatarilor avantajele colectării deşeurilor produse în gospodărie pe două fracţii – uscată şi umedă. De asemenea, cetăţenii vor fi înformaţi cu privire la faptul că în sacii primiţi se vor colecta numai deşeuri reciclabile uscate (hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu, cutii de tablă etc.) necontaminate adică fără resturi alimentare sau lichide, urmându-se instrucţiunile din anunţul publicitar (fluturaş) anexat. În funcţie de rezultatele proiectului pilot, care se va desfăşura în 33 de scări, şi cu informaţiile strânse pe durata celor două luni ale proiectului pilot se va extinde în viitorul apropiat sistemul de colectare la sursă la toate scările de bloc de pe raza municipiului Galaţi. Locatarii care au propuneri de îmbunătăţire a sistemului de colectare selectivă pot trimite sugestiile la e-mail: