În urma licitaţiei publice, s-a atribut contractul ”Remediere a accidentului de teren de pe amplasamentul B-dul. Marea Unire, zona Elice – Faleza Superioară – Faleza Inferioară”. Contractul atribuit presupune lucrări de proiectare şi execuţie. Contractul pentru aceste lucrări a fost câştigat de asocierea: S.C. Serv Land S.R.L şi Proexrom S.R.L. Valoarea contractului pentru proiectare şi execuţie este de 3.992.220 lei cu TVA.
Durata lucrărilor, prevăzută în contract, este de 210 de zile, dintre acestea 90 fiind prevăzute pentru proiectare şi 120 de zile pentru execuţie.
Reamintim că în amplasamentul respectiv carosabilul s-a surpat pentru a patra oară în ultimii cinci ani, încercându-se de fiecare dată stabilizarea terenului. Din cauza faptului că nu a fost identificat factorul declanşator, în anul 2012 s-a decis ca circulaţia în această zonă să fie deviată.