18 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi începe curăţarea străzilor de maşini abandonate (TABEL)
Primăria Galaţi începe curăţarea străzilor de maşini abandonate (TABEL)

Primăria Galaţi atenţionează proprietarii de vehicule care, din anumite motive, le-au abandonat pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, că, în conformitate cu  prevederile legiale, „dacă în termen de 10 zile de la data anunţului (nr. 18 decembrie 2024) proprietarul sau deţinătorul său legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificat prin vânzare, în condiţiile legii, sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului”, transmite municipalitatea.
Astfel, persoanele vizate (vezi tabel jos ) pot solicita informaţii suplimentare apelând numărul de telefon 0336/102.112, în zilele de luni - joi, orele 08.00 - 16.30, şi vineri, 08.00 - 14.00, menţionează Primăria Galaţi.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite