28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea: 3,3 milioane euro vor fi reinvestiţi în dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi
Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea: 3,3 milioane euro vor fi reinvestiţi în dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că a obţinut rambursarea a peste 15,5 milioane lei prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în cadrul apelului care permite decontarea din fonduri europene a investiţiilor realizate din fonduri proprii, investiţii care au fost finalizate sau sunt în curs de finalizare.

21CJ

“Vom deconta din bani europeni două proiecte de investiţii din domeniul sănătăţii. Este vorba despre dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» cu 80 de echipamente medicale şi despre proiectul de modernizare şi extindere a secţiei de Radioterapie din cadrul aceleiaşi unităţi medicale. Cei peste 3,3 milioane de euro pe care îi vom recupera de la Uniunea Europeana vor fi investiţi tot pentru modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

În cadrul acestor proiecte vor fi decontate 80 de echipamente medicale în valoare de 10.480.578 de lei. 73 de aparate medicale au fost deja achiziţionate, iar şapte sunt în curs de achiziţie. Cele mai importante echipamente medicale care au fost deja achiziţionate sunt: un craniotom complet echipat, o linie endoscopică urologică joasă, un microscop pentru microchirurgie, lampă scialitică, aparate de anestezie şi aparate de ventilaţie mecanică. În perioada următoare se vor finaliza procedurile pentru achiziţionarea a trei aparate de radiologie, un sterilizator, un mamograf, un ecograf 3D şi a unui modul complet de sterilizare.

De asemenea, va fi decontată investiţia pe care Consiliul Judeţean Galaţi o realizează din bugetul propriu pentru extinderea şi amenajarea secţiei de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”. Valoarea investiţiei este de 5.040.293 de lei, sumă care include contractul de execuţie, serviciile de realizare a expertizelor tehnice şi elaborare a documentaţiilor tehnice aferente tuturor fazelor de proiectare, diriginţia de şantier, precum şi toate cheltuielile legate de plata cotelor şi a taxelor legale.


Articole înrudite