Şenilată, snowmobil, lopată, frig, viscol, grabă. Sunt cuvinte cheie pentru ultimele zile ale intervenţiilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Galaţi. În echipe mixte, însoţiţi de pompieri sau soldaţi, asistenţii de pe ambulanţe numai în ambulanţe nu au stat. Acolo unde ambulanţele rămâneau oprite de nămeţi, echipajul se urca în snowmobil sau şenilată şi se mergea la pacient. După ce au trecut zilele de foc ale urgiei, salvatorii au acum timp să-şi reamintească.
Mai mult de cinci ore petrecute în şenilată, în plin viscol, noaptea, pe dealurile dintre Scânteieşti şi Frumuşiţa, cu un echipaj al ISU Galaţi, însoţită de colega Viorica Barbu, o asistentă a SAJ a trecut prin cea mai dificilă intervenţie a celor 7 ani petrecuţi la ambulanţă. „Am plecat împreună cu colegul meu către Scânteieşti când a venit şenilata. Am zis că acolo rămânem. Trei ore am făcut numai dus cu şenilata. La un moment dat nu mai ştiam unde suntem. Era noapte, o luaserăm pe câmpuri, viscolea, eram în viscolul acela rău. Nici acum nu îmi vine să cred că am ajuns cu bine. Cred că nici pacientului nu i-a venit să creadă că am ajuns. Pacientul, un cardiac, nu ne-a pus multe probleme, era mai degrabă panicat de zăpadă, de viscol şi de ideea că acolo rămâne, că nu poate ajunge nimeni la el. Noi am ajuns. În cele din urmă l-am urcat în şenilată şi am luat înapoi drumul către ambulanţa care rămăsese la Frumuşiţa, că de acolo nu mai putea merge. Înapoi tot viscol, tot frig şi, ca să pună capac, s-a stricat şi şenilata. Am zis să o luăm pe jos, că mult nu mai aveam. Dar nu se putea. Era viscol de nu se vedea nimic în jur. Până la urmă au reparat şenilata şi am ajuns la ambulanţă şi apoi în Galaţi. La 12 noaptea plecasem din oraş şi la 5 dimineaţa mă întorsesem. Mi-a fost frică, de multe ori am zis că acolo, în viscol, rămânem, dar am ajuns înapoi toţi teferi”, povesteşte asistenta Viorica Barbu. Uneori salvatorii sunt la un pas să aibă şi ei nevoie de salvare iar alteori trebuie ca să îşi ascundă teama proprie în faţa pacientului, care oricum e speriat şi panicat.
Unii, cum ar fi Marilena Negrea de la substaţia Tecuci, au dat la lopată o noapte întreagă ca să scoată ambulanţa ce se înţepenise în omăt, în timp ce alţii au traversat viscolul cu snowmobilul, deoarece atunci când ninge şi viscoleşte snowmobilul nu are nicio şansă pe şosea, unde zăpada are trei metri. Singura şansă este câmpul. Unul dintre salvatorii de la Târgu Bujor este asistentul Iftode Caranfil. Stă de 30 de ani acolo şi de aceea ştie drumurile şi se poate orienta. „O luăm pe câmp, că pe şosea e alb peste tot. Aşa am păţit şi la Vârlezi, de unde trebuia să luăm o gravidă. Pur şi simplu pe arătură o luăm. Când ajungem la oameni, reacţiile sunt diferite. Unii se uită la noi ca la Dumnezeu şi răsuflă uşuraţi când văd că am ajuns chiar dacă zăpada e mare şi e viscol. Alţii ne întreabă unde e elicopterul, că ei cu el vor să meargă. Cel mai bine e când ştim că i-am adus în siguranţă. De multe ori ambulanţele pleacă spre spitalul cel mai apropiat dar de multe ori trebuie să plecăm iar, la alţi oameni”, spune Iftode Caranfil.
Şenilatele şi snowmobilul nu rezolvă tot. „Acolo unde zăpada a fost afânată nu a putut trece nici şenilata şi nici snowmobilul. Atunci am chemat elicopterul şi aşa s-au rezolvat urgenţele. Au fost zile grele pentru Serviciul de Ambulanţă şi colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cei cu care am colaborat pentru salvările cu şenilata. Oamenii noştri au stat ore în şir în zăpadă, în voscol, pe şenialtă sau snowmobil, dar important e că au ajuns”, a spus dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
