Serviciul Public Ecosal Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale, de execuţie, vacante, de muncitor necalificat (lucrător sortator) - 5 posturi, în cadrul Secţiei Depozite şi reciclare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt: studii: generale; domeniul studiilor: nu necesită; vechime în specialitatea posturilor: nu necesită; alte condiţii specifice: disponibilitate după orele de program, în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 02 martie 2023, ora 13.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 09 martie 2023, ora 10.00: proba practică; 14 martie 2023, ora 10.00: proba interviu.
Relaţii suplimentare detaliate privind atribuţiile postului şi conţinutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziţie, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituţiei - https://www.ecosalgl.ro/ - şi/sau la sediul instituţiei angajatoare, din str. Prelungirea Brăilei, nr. 7A, potrivit posturi.gov.ro.