23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patroni din Galaţi controlaţi "la combinezoane" de inspectorii de muncă
Patroni din Galaţi controlaţi "la combinezoane" de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat în al treilea trimestru al anului 2023, acţiuni de control în domeniul de supraveghere a pieţei în cadrul Campaniei Naţionale de supraveghere a pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, conform Programului sectorial pentru trimestrul al III-lea al anului 2023, coordonat de către Comisia Europeană.
În programul de control din al treilea trimestru al anului 2023 au fost introduse următoarele categorii de produse: echipamente individuale de protecţie (mănuşi, măşti, combinezoane, măşti de protecţie, bocanci de protecţie), malaxoare pentru beton sau mortar (betoniere) şi explozivi de uz civil.
Obiectivele controlului privind supravegherea pieţei sunt:
- Asigurarea respectării prevederilor legale privind evaluarea conformităţii produselor şi condiţiile de introducere a acestora pe piaţă.
- Creşterea gradului de conştientizare al producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de produse acoperite de directivele din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, privind necesitatea respectării legislaţiei române în care s-au transpus directivele europene privind libera circulaţie a mărfurilor.
- Asigurarea unui sistem eficient şi efectiv de supravegherea pieţei pentru produsele reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
În trimestrul al treilea al anului 2023, inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul supravegherii pieţei din cadrul ITM Galaţi au efectuat vizite de inspecţie la 19 agenţi economici şi au evidenţiat în baza de date la nivel naţional 81 de produse.
De asemenea, în unităţile verificate, inspectorii de muncă au prezentat un material ce cuprinde informaţii de interes actual pentru cei implicaţi şi au răspuns la întrebările sosite din partea angajatorilor sau reprezentanţilor acestora referitoare la aspecte privind activitatea de supraveghere a pieţei, informează ITM Galaţi.

Tag-uri:

Articole înrudite