Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a anunţat, joi, la Galaţi, în cadrul unei conferinţe de presă, reluarea furnizării apei calde menajere în oraş, după ce acest serviciu a fost sistat în ultimele trei luni şi jumătate. Reamintim că decizia de sistare a furnizării apei calde menajere pentru cele 60.000 de apartamente racordate la sistemul de termoficare din oraş a fost luată, de la 1 aprilie, de producătorul local de agent termic, SC Electrocentrale, intrat în insolvenţă după ce principalul său client, societatea locală de distribuţie a agentului termic, SC Apaterm, a intrat în faliment din cauza datoriilor imense ale populaţiei la întreţinere. După cum se ştie, Consiliul Local Galaţi a înfiinţat o nouă societate de distribuţie a agentului termic, Calorgal şi, în urmă cu două zile, municipalitatea a încheiat un protocol valabil până la finele lunii septembrie, prin care SC Electrocentrale va produce apă caldă menajeră pentru populaţie, folosind un combustibil neconvenţional faţă de cel obişnuit (gazele naturale) – aburul industrial, furnizat contracost de Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi. Potrivit administratorului special al Electrocentrale, Sinan Mustafa, „de astăzi (joi - n.r.) au început probele în sistem, urmând ca gălăţenii să aibă apă caldă la robinet în maxim două zile”. Totuşi, nu toate cele 660 de asociaţii de proprietari din Galaţi vor primi, până sâmbătă, apă caldă, ci doar cele care au semnat noile contracte cu Calorgal.
Conform directorului Calorgal, Mircea Ispas, din cele 660 de asociaţii de proprietari din Galaţi numai 359 au semnat până acum contractele cu Calorgal, în ultimele zile remarcându-se o creştere a numărului administratorilor care au decis să semneze aceste hârtii. „Ceea ce trebuie să ştie toţi cei cu datorii la întreţinere este că nu au scăpat de aceste vechi datorii. Apaterm este în faliment, are un lichidator, care cu certitudine va vinde creanţa unei firme specializate pe recuperarea creanţelor, firmă care va vrea să aibă profit... deci îi va executa silit pe toţi datornicii. Dacă de Primărie au scăpat, de recuperatori nu mai scapă, să fie siguri! De aceea fac un apel la toţi cetăţenii să îşi achite facturile la utilităţi pentru a nu ne trezi iar în situaţia de a se opri apa caldă", a spus primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, care le-a mulţumit pentru sprijin atât ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, cât şi administratorului special al Electrocentrale, Sinan Mustafa, precum şi conducerii Combinatului ArcelorMittal Galaţi.
Şi ministrul Gerea a făcut apel către populaţie pentru ca aceasta să îşi achite conştiincios facturile la apă caldă, în caz contrar existând pericolul sistării din nou a acestui serviciu: „Astăzi putem să anunţăm cu bucurie reluarea acestui serviciu public, element de bază pentru o comunitate. Era de datoria noastră, a administraţiei locale şi centrale, pentru a face ceea ce depinde de noi pentru a debloca lucrurile. Vom de alături de dumneavoastră şi pe viitor dar, ca şi la Bucureşti, şi în alte locuri din ţară, acest lucru nu se rezolvă dacă serviciile nu vor fi plătite”.
Veşti despre căldura de la iarnă
Ministrul Andrei Gerea a mai precizat că împreună cu autorităţile locale şi reprezentanţii Electrocentrale, Calorgal şi Romgaz vor căuta soluţii şi pentru asigurarea căldurii populaţiei pentru iarna 2015-2016. Atât administratorul special al CET, cât şi ministrul Energiei au spus că soluţia de viitor agreată de minister este restructurarea Electrocentrale într-o societate cu acţionariat mixt (Consiliul Local – acţionar majoritar şi alţi acţionari - Ministerul Energiei, Electrocentrale, Romgaz şi Calorgal). O astfel de soluţie va fi luată în dezbatere publică şi la Bucureşti, în cazul RADET-ului, a mai precizat ministrul Andrei Gerea. Acesta a adăugat că deciziile luate de guvernele anterioare, prin care se trecea din administrarea ministerului de resort în administrarea primăriilor a societăţile locale de producerea agentului termic nu mai reprezintă acum o soluţie legală: „În alte situaţii s-a putut face, era posibil… acum fac trimitere la un capitol care va intra în dezbatere publică, la Bucureşti, unde RADET are datorii foarte mari către ELCEN şi s-a pus problema unei fuziuni între ELCEN şi RADET, dar sub forma că ELCEN trecea la RADET, adică cel care avea de încasat era «înghiţit» de cel care avea de dat. Acest lucru nu se poate, pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale din decembrie anul trecut, prin care nu mai este posibil transferul cu titlul gratuit a acestor active, soluţia fiind o astfel de asociere, adică transformarea RADET în societate comercială şi intrarea în asociere cu ELCEN, sau insolvenţă sau faliment… În cazul Galaţiului, asta e soluţia posibilă, care va pune municipalitatea în postură de acţionar majoritar şi va reuşi să gestioneze această asociere problematică extrem de dificilă la nivelul municipiului, acolo unde se înregistrează datorii foarte mari la plată şi trebuie ca toţi să conştientizăm că fără plata acestor servicii nimeni nu va primi gratis apă caldă sau căldură”.
Potrivit lichidatorului judiciar al Electrocentrale, Sinan Mustafa, pentru a se porni sistemul de încălzire al Galaţiului, la 1 octombrie sau „cel târziu” la 1 noiembrie, SC Electrocentrale trebuie să găsească sprijin la Ministerul Energiei pentru a i se permite plata eşalonată a sumei de 50 de milioane de lei, pe care o are de achitat la principalii creditori, Romgaz şi Transgaz. Şi primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a precizat că Banca Europeană de Investiţii ar fi dispusă să ofere Primăriei Galaţi un împrumut de 40 de milioane de euro, sumă pe care, însă, municipalitatea gălăţeană nu va putea să o aloce societăţii Electrocentrale în actuala formă de organizare.