23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul scapă victoria printre degete
Oţelul scapă victoria printre degete

La cea de-a doua apariţie în faţa spectatorilor gălăţeni, care au răspuns prezent din nou în număr mare, Oţelul a întâlnit pe U Cluj.

Un duel tacticizat al celor două bănci tehnice conduse de Dorinel Munteanu şi Toni Petrea.

După un prim sfert de oră de tatonare, oţelarii şi-au trecut în cont prima ocazie la şutul cu efect din prima expediat de Bodişteanu.

Ardelenii au avut o posesie superioară, dar asta nu i-a interesat foarte mult pe roş-alb-albaştrii care şi-au văzut de planul tactic dinainte stabilit.

În min.28, fundaşul central Lovric, urcat în careul clujenilor, a lovit mingea cu capul, dar a ocolit cadrul porţii.

Replica oaspeţilor a venit abia în min.37, când şutul violent din unghi aproape imposibil tras de D.Popa a greşit ţinta.

O fază controvesată s-a petrecut în min.44, când golul lui Jardan, care a primit o pasă măiastră de la bulgarul Dimitrov, a fost anulat după intervenţia din camera VAR.

Repriza a doua a avut un ritm mai bun.

Oţelul a urcat liniile, Dorinel Munteanu a mutat inspirat şi l-a introdus pe Tănasă, U Cluj a căzut în capcană.

Echipa gălăţeană a deschis scorul în min.59, după o fază şnur pe traseul Dimitrov - Tănasă - Pop, ultimul cu un şut imparabil, reuşind toate cele trei goluri pentru Oţelul de până acum.

Echipa ardeleană a irosit şansa egalării în min.68, când şutul lui I.Stoica a trecut pe lângă poarta noastră şi a dominat haotic fără să creeze pericol.

Oţelarii au aşteptat cuminţi şi au contraatacat periculos, Tănasă trecând pe lângă golul 2 în min.82 şi min.83.

Ocaziile s-au răzbunat şi fotbalul s-a dovedit încă o dată că poate fi nedrept, U Cluj a insistat, a obţinut penalti la una din ultimele faze ale partidei după o imprudenţă a lui Relu Stoian care l-a „ciupit” pe Tescan, D.Nistor a profitat de situaţie şi a egalat.

Oţelul bifează a patra remiză din Superligă, dar rămâne fără victorie.

Caseta tehnică:

SC Oţelul Galaţi - U Cluj: 1-1 (0-0).

Stadion: Oţelul.

Spectatori: 8.000.

Au marcat: Al.Pop (min.59), respectiv D.Nistor (min.89 din penalti).

Formaţii:

Oţelul: Stoian - Zhelev, Yabre, Lovric, Panait - A.Lopez (min.55 Neagu) - Cisotti, Jardan (min.64 Zivulic) - Al.Pop (min.69 Maciel), A.Dimitrov (min.69 Cîrjan), Bodişteanu (min.55 Tănasă). Rezerve neutilizate: Dur Bozoancă - Adăscăliţei, Nedelea. Antrenor: Dorinel Munteanu.

U Cluj: Gorcea - Dimitrov, Miron, Mitrea, Vătăjelu - Perianu (min.66 I.Stoica), Bic - Popadiuc (min.66 Tescan), Nistor, Chipciu - D.Popa. Rezerve neutilizate: Iliev - Oancea, Piţian, A.Hofman, Calcan, I.Filip, G.Simion. Antrenor: Toni Petrea.

Cartonaşe galbene: Lopez, R.Stoian, respectiv Perianu, Miron.

Arbitru: Horia Mladinovici/Asistenţi: Daniel Mitruţi şi Valentin Dumitru. Arbitru VAR: Sorin Costreie/Arbitru AVAR: Vlad Baban.


Articole înrudite