23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Atleta gălăţeană Rebeca Daria Ciocan şi-a îndeplinit unul dintre vise la Ierusalim
FOTO: Atleta gălăţeană Rebeca Daria Ciocan şi-a îndeplinit unul dintre vise la Ierusalim

Campionatul European de atletism Under 20 a avut loc recent la Ierusalim în Israel.

Din delegaţia României a făcut parte şi Rebeca Ciocan, sportivă legitimată la CSM Galaţi, unde se pregăteşte sub atenta îndrumare a antrenorului Nicolae Ciocan, care a ocupat locul 6 cu ştafeta României, care le-a mai avut în componenţă pe: Ştefania Zediu, Maria Capotă, Ştefania Uţă şi Claudia Costiuc, în finala probei de 4x400 m plat.

Podiumul a fost ocupat de: 1. Franţa; 2. Olanda; 3. Cehia.

"După o serie de <ghinioane>, pandemia de COVID şi confirmarea târzie a rezultatului pentru Campionatele Mondiale, a venit și momentul pe care-l aşteptam de când am început atletismul, anume, participarea la o competiţie internaţională majoră.

Deşi am avut un an foarte încărcat emoţional, am reuşit să trec peste toate şi mi-am îndeplinit visul.

Am concurat în proba de ştafetă 4x400 m, împreună cu colegele (Ştefania, Maria, Ştefania şi Claudia) şi am reuşit una dintre performanţele de vârf ale României la această competiţie.

Toate am sperat să fim pe podiumul continental, deşi era foarte greu, am concurat cu echipe de top ale Europei, echipe care au avut în componenţă medaliate sau finaliste ale probelor de sprint, dar am făcut faţă cu brio acestor forțe şi ne-am calificat în finala probei.

În finala s-a resimţit oboseala acumulată anterior, acesteia adăugându-i-se aglomeraţia de la schimburi şi am reuşit să ajungem în final pe locul şase.

M-am simţit foarte bine, am fost într-o formă bună, ţinând cont că am 53 de săptămâni de efort continuu şi în următoarea perioadă îmi doresc doar să mă relaxez.

De fapt, momentul de relaxare începe chiar acum, plecăm în pelerinaj la <Mormântul Sfânt> şi tot ce înseamnă această zonă pentru creştinătate după care urmează şi o binemeritată vacanţă alături de familie", ne-a declarat Rebeca. *FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite