Acuzaţii grave de malpraxis făcute de rudele unei femei din Brăila împotriva unui medic estetician din Galaţi. Rudele Irinei Ciuraru susţin că femeia a dat 4.500 de euro pentru o operaţie de liposucţie dar acum zace în comă. Brăileanca în vârstă de 36 de ani s-a dus acum 20-25 de zile să îşi facă o intervenţie estetică la o clinică privată din Galaţi dar după câteva zile de la operaţie s-a simţit rău iar acum e în comă la spital. Rudele femeii îl acuză pe chirurgul estetician care a făcut intervenţia că i-a perforat intestinul şi de aceea femeia a făcut septicemie.
„I-a perforat maţul, i-a dat vreo 20 de găuri acolo. Pe la 9-10 seara a intrat în operaţie cu ea şi i-a dat de-a găuri cu acele ălea de liposucţie... Ca pe Hristos au chinuit-o. Am adus-o aici, la Spitalul de Urgenţă, şi au operat-o medicii. S-au luptat zeci de asistenţi, de doctori. Noi am făcut plângere şi la Colegiul Medicilor împotriva lui”, spunea plângând Daniel Ciuraru, fratele Irinei Fănica Ciuraru. Şi celelalte rude ale femeii sunt disperate. „Nu ne recunoaşte. Nu mănâncă şi nu bea apă. E cu ochii închişi permanent. Nu îi dă nimeni nicio şansă. Nu era exagerat de grasă, dar a vrut să se opereze. A vrut să dea grăsimea jos, cu acordul soţului. Acum nici nu mai respiră singură. Cum, dintr-o fată tânără... uite în ce hal au adus-o! Ce mă fac eu?! Acasă o aşteaptă o fată handicapată”, spunea plângând Dorina Ciuraru, mama tinerei.
Rudele sunt furioase deoarece medicul estetician ar fi dat vina pe o operaţie mai veche. Oamenii spun că atunci când au mers la estetician pentru a le cere detalii referitoare la complicaţiile care au apărut în urma operaţiei de liposucţie, acesta le-ar fi spus că totul a apărut din cauza apendicitei. „A încercat să muşamalizeze, să spună că nu i-a spart intestinele, că a avut o apendicită, peritonită. Şi eu atunci i-am spus: cum poţi să-mi spui că a avut apendicită, când ea a făcut apendicită când era copil? 20 de ani sunt de atunci. Şi atunci dom' profesor care a operat-o la Spitalul de Urgenţă ne-a spus ca i-a perforat intestinele. Cică i-a tăiat 12 cm de intestine în operaţie, că erau perforate”, spunea Ioana Nicolae, sora Irinei Ciuraru.
Medicii de la Spitalul de Urgenţă Galaţi se luptă să îi salveze viaţa, dar sunt şanse minime, deoarece toate organele femeii au cedat.
„Pacienta este de vârstă tânără, are diagnosticul de insuficienţă multiplă de organ. La ora actuală starea sa este foarte gravă, prognosticul este rezervat”, a declarat dr. Nicoleta Lupu de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Rudele tinerei de 36 de ani au depus plângere la Colegiul Medicilor, iar reprezentanţii acestei comisii spun că vor face o anchetă în acest caz.
„Am primit sesizarea şi îi vom da curs cu celeritate, urmând să strângem toate documentele necesare, pe de o parte documentele medico-legale pe care le vom strânge atât de la clinica privată şi de la spital şi de la toţi factorii implicaţi, iar pe de alta parte, mărturiile scrise ale tuturor celor care au îngrijit pacienta. La sfârşit, comisia va lua o hotărâre”, a spus dr. Mihai Polinschi, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Galaţi.
La clinica de chirurgie estetică a medicului acuzat de malpraxis, pacienţii au fost reprogramaţi şi clinica a fost închisă. Medicul acuzat nu a dorit să facă niciun fel de comentarii, spunând doar că nu este în Galaţi la acel moment.