23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O familie din Galaţi s-a întâlnit cu trei urşi în staţiunea Slănic Moldova
O familie din Galaţi s-a întâlnit cu trei urşi în staţiunea Slănic Moldova

O familie din Galaţi a sunat, sâmbătă, la 112 şi a anunţat că s-a întâlnit cu trei urşi, pe traseul „300 de scări” din staţiunea Slănic Moldova, a anunţat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău. La faţa locului au intervenit jandarmii montani care i-au ajutat pe gălăţeni să coboare în siguranţă. „Apelul la 112 a fost primit în această după-amiază, în jurul orei 14,00, de la o familie din judeţul Galaţi (mamă, tată şi fiică), care se aflau pe traseul ‘300 de scări’ din staţiunea Slănic Moldova. În timp ce turiştii se plimbau pe traseul montan, au observat în zona împădurită trei urşi. Aceştia au sunat la 112, fiindu-le teama să îşi mai continue deplasarea pe traseul montan”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea, informează Agerpres.
În luna mai, un grup de turişti s-a întâlnit cu patru urşi, pe acelaşi traseu „300 scări”. În iunie, doi soţi din Republica Moldova au fost răniţi după ce un urs i-a atacat lângă o unitate de cazare din staţiunea Slănic Moldova. Jandarmii montani le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni cât şi pentru animale, potrivit PressHUB. *foto: caracter ilustrativ (sursa Facebook - Romsilva)


Articole înrudite