Paralizarea transportului public de persoane timp de 2 zile, din cauza grevei salariaţilor Transurb, respectiv începând de luni dimineaţă, va lua sfârşit marţi seară. Acest lucru ni l-a comunicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, care a precizat că în urma discuţiilor purtate ieri după amiază la sediul Primăriei cu liderii sindicatului de la Transurb, în frunte cu Dumitru Lungu, s-a convenit ca începând de marţi seară activitatea să fie reluată, adică autobuzele să reintre pe trasee, fiind încheiată o minută cu primarul Marius Stan prin care şoferii s-au angajat să reia lucrul, iar edilul şef al urbei a asigurat că va dispune măsuri la finalul controlului efectuat la societate pentru a constata dacă păsurile angajaţilor sunt întemeiate. Potrivit informaţiilor noastre, s-ar fi convenit formarea unei comisii din care vor face parte şi cei doi viceprimari şi care în termen de 48 de ore ar urma să verifice aspectele sesizate de şoferii Transurb. Reamintim că liderul de sindicat Dumitru Lungu, care ne-a declarat că este un om de stânga şi un simpatizant al PSD, dar că acest lucru nu are nicio legătură cu greva spontană declanşată luni dimineaţă de şoferii societăţii, s-a arătat nemulţumit de reducerea în cursul zilelelor de sâmbătă şi duminică a numărului de autobuze, lucru care va afecta salariile şoferilor, de modul defectuos în care ar fi condusă societatea, de faptul că unele angajări nu s-ar fi făcut în mod obiectiv. În replică, directorul Transurb, Genica Totolici, membru PC, ne-a declarat că Primăria a impus societăţii să ia măsuri de reducere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, iar subvenţia alocată de Consiliul Local a fost anul acesta mai mică decât cea de anul trecut. Cert este că din acest conflict au avut de suferit timp de 2 zile gălăţenii, în timp ce maxi-taxiurile şi taxiurile au realizat câştiguri substanţiale. Apariţia acestei situaţii de criză poate ar putea fi un prilej pentru a analiza modul cum se desfăşoară transportul de persoane în Galaţi şi să se găsească o soluţie care să asigure un transport civilizat. Totodată, şi la sediul Prefecturii a avut loc marţi o şedinţă de mediere organizată de prefectul Dorin Otrocol, la care au participat reprezentanţii Transurb, ai Primăriei şi ai ITM Galaţi, unde s-a discutat pe marginea problemei create în urma refuzului şoferilor de a relua lucrul începând de luni.