Jumătate din cartierele Micro 38, Micro 39 şi Micro 40 nu sunt alimentate cu apă caldă şi căldură. Practic, este vorba de faptul că 6 puncte termice ale Apaterm nu funcţionează de luni, adică nu pot fi alimentate cu agent termic, deoarece se efectuează lucrări pe o porţiune a unei magistrale de conductă aparţinând Electrocentrale. Până când lucrările efectuate pe conducta respectivă nu vor fi finalizate, lucru estimat să se realizeze la sfârşitul acestei săptămâni, Apaterm nu poate furniza apă caldă şi căldură în locuinţele tuturor gălăţenilor care stau în cartierele Micro 38, Micro 39 şi Micro 40.
„Nu este de vină Electrocentrale”
Ne-a declarat directorul societăţii, Eduard Urbanschi, care a mai precizat că lucrările executate de către firma Vîlceana pe magistrala de termoficare vor fi finalizate la sfârşitul acestei săptămâni. „Lucrările nu au putut fi făcute mai devreme deoarece pe terenul pe sub care trece magistrala de termoficare au primit aviz de construcţie, din partea Primăriei, diferite societăţi care au făcut chioşcuri, deşi noi nu ne-am dat avizul. Pentru a putea lucra la magistrala respectivă trebuia să obţinem acordul societăţilor comerciale care îşi desfăşurau activitatea pe terenul aflat deasupra conductei subterane, procedură care a durat ceva timp. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii firmei care face lucrările la magistrala subterană situată pe strada Traian Vuia, ramură care alimentează cu agent termic Micro 40, dar nu numai, lucrările de revizii şi reparaţii ar urma să fie finalizate până sâmbătă”, ne-a declarat directorul Electrocentrale, Eduard Urbanschi.