Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în data de 23 noiembrie 2017, dosarul fiind repartizat la la Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Obiectul dosarului îl constituie obligarea emiterii actului administrativ pentru predarea celor 655 ha de teren din comuna Vădeni, teren pe care trebuia să se extindă cartierul de ANL-uri ”Dimitrie Cantemir”. Potrivit portalului instanţelor de judecată, reclamantul este Guvernul României, iar pârâţi sunt Consiliul Local al Municipiului Galaţi, precum şi Municipiul Galaţi, reprezentat prin Primar.
Reamintim că Guvernul, în cursul lunii septembrie, mai precis, a aprobat un Memorandum prin care s-a decis trecerea suprafeţei de teren din proprietatea Galaţiului în cea a Brăilei de la care a fost luat terenul în 2002. În Memorandum se arată că “Transmiterea dreptului de proprietate a fost efectuată sub condiţia de a se utiliza terenul pentru construcţii de locuinţe şi utilităţi sociale”, cu următoarele explicaţii: “Din analiza modului cum a fost aplicată Hotărârea Guvernului nr. 512/2002 (n.r. - actul normativ în baza căruiae s-a realizat transferul terenul de la Vădeni) rezultă faptul că, de 15 ani, cea mai mare parte din cele o mie de hectare nu este utilizată potrivit destinaţiei stabilite iniţial”. Ulterior, Guvernul României s-a adresat Primăriei municipiului Galaţi şi Consiliului Local, solicitând emiterea unei Hotărâri de Consiliu Local prin care să se pună în aplicare Memorandumul. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna octombrie a Consiliului Local Galaţi a fost introdus proiectul de hotărâre privind trecerea terenului în suprafaţă de 655,29 ha, aflat în comuna Vădeni, judeţul Brăila, din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al statului, dar proiectul a fost retras în ultima clipă de pe ordinea de zi.
“Se impune o mai bună analiză a unei decizii atât de importante pentru noi, decât să ne aruncăm cu capul înainte şi să luăm decizii pripite. Mai există potenţial, proiecte ce pot apărea pe zona respectivă şi atunci este normal să reanalizăm toate opţiunile. Sperăm la un dialog ceva mai direct şi mai bun cu Guvernul României tocmai pentru a vedea şi a înţelege şi noi exact pentru ce ni se cere cumva acest teren înapoi. Nu înţeleg de ce pentru parcela de 300 de hectare pe care, la fel, o avem dată în arendă de mai bine de 3 ani, nimeni nu spune nimic. Se pare că doar aici, pe lotul acesta de 600 ha, am deranjat, dar vom afla totul la momentul potrivit”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la sfârşitul şedinţei Consiliului Local din octombrie.
În acest moment, primul termen în procesul dintre Guvern şi Galaţi încă nu a fost stabilit.