23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Call center pentru persoanele autoizolate sau în carantină, dar şi pentru cele vulnerabile
Galaţi: Call center pentru persoanele autoizolate sau în carantină, dar şi pentru cele vulnerabile

La nivelul Prefecturii Galaţi, cu ajutorul voluntarilor Urban Volunteer Search And Rescue - UVSAR, s-au creat două centrale tip call center. Primul call center este pentru persoanele autoizolate sau în carantină care sunt verificate, dar care pot să spună şi ce probleme au, iar al doilea este pentru cei vulnerabili. „Am înfiinţat un call center pentru persoanele care fac parte din grupele de risc, aici mă refer la persoanele în vârstă, persoane care nu au membri ai familiei ce le pot procura alimente“, a explicat prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu. Numărul de telefon unde pot cere ajutor persoanele vulnerabile este 0755-116.633. Prefectul judeţului Galaţi, ca şi celelalte autorităţi, face un apel la calm, dar şi la voluntarii care ar putea să ajute foarte mult autorităţile în aceste zile.

Toate instituţiile publice, dotate cu termometre

În ceea ce priveşte închiderea unor unităţi, deocamdată sunt discuţii, dar oamenii trebuie să înteleagă că nu se vor închide unităţi de alimentaţie sau farmacii. În plus, de astăzi (luni, 16 martie 2020), în instituţiile publice din oraş se intră doar dacă temperatura corpului este până în 37 grade Celsius. „Este deocamdată recomandarea de a restricţiona activitatea saloanelor de înfrumuseţare, a sălilor de fitness, saloanelor de spa. În ceea ce priveşte scanarea temperaturii, astăzi vom da dispoziţii în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență - CJSU ca toate instituţiile publice să fie dotate cu termometre, ne-am gândit să dăm dispoziţii inclusiv supremarket-urilor şi mall-urilor”, a spus prefectul.

Al doilea caz de infectare cu COVID-19

Reamintim că astăzi, în Galaţi s-a confirmat un al doilea caz de infectare cu COVID-19 la un tânăr de 24 de ani venit din Italia, dar plasat imediat în carantină --» citeşte AICI. Nu ar fi trebuit să mai intre cu nimeni în contact, dar ancheta epidemiologică va stabili dacă ceilalţi 11 contacţi, aflaţi în acelaşi centru de carantină, au fost sau nu infectaţi de el. Bărbatul a fost deja trimis la Institutul „Matei Balş“ din Capitală. Şi cabinetele medicale private ori policlinicile ar putea avea activitatea suspendată. Se doreşte ca durata pentru care se eliberează reţetele pentru bolnavii cronic să fie prelungită astfel încât oamenii să nu mai iasa aşa des din case. „Mai avem un caz confirmat în Galaţi. Este o persoană care a fost în carantină din data de 12 martie. Dacă vom constata că nu a respectat izolarea, a fost singur în cameră, dacă a intrat în contact cu ceilalţi, perioada de carantinare pentru ceilalţi se va prelungi de astăzi încă 14 zile. Se va discuta problema ambulatoriilor de specialitate şi a cabinetelor private şi a clinicilor private, dacă se vor menţine sau nu, se va decide la nivel naţional”,a precizat Liliana Moise, director Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.

Transport al pacienţilor între spitale

În ceea ce priveşte un posibil transport al pacienţilor între spitale, autorităţile au evaluat situaţia. Deocamdată toţi cei confirmaţi a avea COVID-19 în judeţul Galaţi au fost trimişi la Bucureşti. Când alte spitale din ţară, care acum sunt centre, nu îi vor mai primi, întregul Spital de Boli Infecţioase Galaţi va fi eliberat de ceilalţi pacienţi cronici, ce vor fi transferaţi la alte spitale, şi va rămâne doar pentru bolnavii de coronavirus. În situaţia în care numărul va fi şi mai mare şi va depăşi capacitatea spitalelor, aceştia vor fi retrimişi la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi unde a fost instalată şi o zona de triaj cu cort medical --» citeşte AICI. Deocamdată, în spitalele din Galaţi sunt 8 persoane internate suspecte de COVID-19, dintre care un copil.

Articole similare: Apel de ultimă oră al Prefecturii Galaţi: Persoanele vulnerabile să stea în casă!


Articole înrudite