22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii înstăriţi nu vor mai primi ajutoare de încălzire
Gălăţenii înstăriţi nu vor mai primi ajutoare de încălzire
Executivul a decis modificarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor de încălzire, noile reguli urmând să intre în vigoare în iarna acestui an. Astfel, persoanele care deţin în proprietate mai mult de o locuinţă sau care au un autoturism cu capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai putea beneficia de sprijinul financiar din partea statului. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat că a fost modificată Ordonanţa 53 din 2010 privind acordarea ajutoarelor de încălzire, fiind întocmită o listă cu toate bunurile pe care beneficiarul nu trebuie să le deţină în proprietate pentru a primi ajutorul de încălzire. Ministrul a precizat că plafonul maxim de venituri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire va rămâne la 615 lei de persoană în cadrul fiecărei familii. Ministrul Muncii a mai declarat că vor fi înăsprite condiţiile de acordare a ajutoarelor de încălzire, solicitanţii urmând să completeze un formular unde vor preciza care sunt bunurile şi mijloacele deţinute în proprietate. Ministrul Muncii a mai spus că vor fi efectuate sondaje prin care va fi verificată veridicitatea celor declarate pe proprie răspundere de persoanele care solicită ajutor de încălzire. Noile reglementări prevăd faptul că reprezentanţilor Primăriei le revine obligaţia de a efectua anchetele sociale pentru a verifica realitatea datelor din declaraţiile respective, anchetele fiind făcute prin sondaj, respectiv pentru minim 3% din numărul beneficiarilor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr de peste 100.001 locuitori sau pentru minim 8% din numărul beneficiarilor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr cuprins între 50.001 şi 100.000 de locuitori. Ministrul Muncii a mai anunţat că în cursul săptămânii viitoare vor fi elaborate şi adoptate normele metodologice de aplicare a actului normativ.

Câţi gălăţeni vor mai primi ajutoare de încălzire?

Directorul general al Apaterm, George Cubasa, ne-a declarat că aşteaptă să vadă prevederile actului normativ înainte de a se pronunţa în mod foarte clar, dar ne-a precizat că românii sunt foarte inventivi şi vor găsi mijloace pentru a primi în continuare ajutoarele de încălzire. „Românii sunt un popor inventiv şi îşi vor trece maşinile sau casele pe numele unor membri ai familiei. Părerea mea este că aceasta este o lege inaplicabilă, aşa cum este şi Legea Ciucă, cea care prevede ştergerea penalităţilor la întreţinere în anumite condiţii. Cât despre anchetele sociale şi acele sondaje, este un act birocratic suplimentar”, ne-a declarat directorul George Cubasa. Directorul general al Apaterm ne-a mai precizat că în anotimpul friguros trecut circa 20.000 de familii de gălăţeni au beneficiat de ajutor de încălzire.


Articole înrudite