În urma rezultatelor recentei tematici de control, desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia în domeniu, la comercializarea de legume şi fructe proaspete, instituţia a elaborat o serie de atenţionări necesare consumatorilor atunci când achiziţionează astfel de produse.
„Revenim cu recomandările noastre, cu privire la diverse elemente extrem de importante, menite să vă ajute să cumpăraţi legumele şi fructele pe care vi le doriţi, cu atât mai mult, cu cât apropierea sezonului cald va duce la o abundenţă a unor astfel de produse, atât de necesare unei hrane sănătoase. De la etichetare şi până la observarea directă, atenţia dumneavoastră vă poate ajuta să faceţi cele mai bune alegeri şi să achiziţionaţi vegetalele cele mai proaspete şi rentabile”, declară Sebastian Hotca, preşedintele ANPC.
Sfaturile ANPC la achiziţionarea legumelor şi fructelor proaspete
Aşadar, trebuie să ţineţi cont de următoarele aspecte:
- Achiziţionaţi produsele numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate;
- Solicitaţi şi păstraţi bonul de casă, acolo unde este cazul, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, aceştia doresc să reclame calitatea produsului;
- Verificaţi, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (ex. aspect de mâzguit, prezenţa mucilagiilor, a mucegaiului etc.), ale culorii (culoare modificată, pete), ale consistenţei sau integrităţii suprafeţei (prezenţa loviturilor) etc.;
- Atenţie şi la preţ! Vă sfătuim să verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă;
- Citiţi cu atenţie eticheta de prezentare, atât la produsele comercializate în vrac, precum şi la cele ambalate. Eticheta trebuie să conţină următoarele elemente: Denumirea produsului; Ţara de provenienţă a acestuia; Avertizări cu privire la existenţa unor substanţe cu care legumele sau fructele au fost tratate, inclusiv a fungicidelor (de tipul Imazalil sau Thiabendazol, cu care poate fi tratată coaja citricelor. În acest caz, coaja NU este destinată consumului uman, iar după decojire, mâinile trebuie bine spălate);
- Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate şi pentru care există suspiciunea deteriorării conţinutului sau a modificării cantităţii nete de produs, faţă de cel înscris pe etichetă, nu trebuie achiziţionate;
- Acordaţi atenţie deosebită mijloacelor de măsurare (ex. cântare) ale căror indicaţii trebuie să fie vizibile. Acestea trebuie să fie verificate metrologic;
- Verificaţi, la cântarul pieţei sau la cântarul supermarketului, cantitatea netă de produs achiziţionat. În cazul unor discrepanţe, trebuie informat comerciantul sau operatorul economic care v-a furnizat produsul, iar dacă nu reuşiţi o soluţionare amiabilă cu operatorul economic, puteţi formula o sesizare pe site-ul www.anpc.ro, completând un formular de reclamaţie;
- Verificaţi dacă este respectat regimul promoţiilor. În cazul pachetelor cu cantitate mai mare de o unitate de măsură (kg, bucată etc.), trebuie ca preţul acestora, comparativ cu cel al produsului unitar, să evidenţieze un avantaj financiar al achiziţionării pachetului, pentru consumator;
- Verificaţi, prin apreciere directă, calitatea sau calibrarea produselor. Cele de calitatea a I-a NU conţin lovituri, pete sau excrescenţe;
- Verificaţi elementele de identificare ale produselor, pentru a vedea dacă produsele comercializate ca fiind româneşti, nu sunt, de fapt, importate;
- Verificaţi gradul de prospeţime al produsului. Vă recomandăm să alegeţi achiziţionarea unor produse de acelaşi tip, de la producători locali, faţă de cele aduse de la distanţe mari, care pot fi deja depreciate;
- Este recomandat, ca înaintea consumării, să spălaţi bine, cu apă, din abundenţă, legumele sau fructele, potrivit unui comunicat al ANPC, remis presei astăzi de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi. FOTO, mai jos! ↓