25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţean mort într-un cumplit accident la Brăila (FOTO/VIDEO)
Gălăţean mort într-un cumplit accident la Brăila (FOTO/VIDEO)

Accident mortal în această dimineaţă, pe DN 2 B, unde a avut loc o coliziune în serie între un autoturism, un autobuz şi un camion. Patru persoane au fost rănite, două şi-au perdut viaţa.

„La accidentul rutier care a avut loc în această dimineaţă pe drumul naţional DN 2 B, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD şi o autospecială de descarcerare. În urma accidentului au rezultat patru victime, două persoane decedate, iar două persoane cu politraumatisme au fost transportate la unitatea de primire a UPU Brăila de către ambulanţe SAJ“, a precizat col. Ştefan Stoian, ISU Brăila.

Au mai intervenit şi două ambulanţe SAJ în sprijin care au dus răniţii, un bărbat de 33 de ani, şoferul autobuzului şi un pasager de 56 de ani, la spital. Starea celor doi era stabilă. Din păcate, pentru gălăţeanul de 65 de ani care conducea autoturismul, dar şi pentru un pasager de 23 de ani din autobuz nu s-a mai putut face nimic. Au decedat.

„În această dimineaţă, în jurul orei 07.00, pe DN 2 B, în zona localităţii Căldăruşă, şoferul unui autoturism Toyota Land Cruiser, care se deplasa către Buzău, a intrat în depăşirea unui autobuz şi s-a tamponat frontal cu un camion, iar autobuzul a ieşit din decor pentru a evita impactul. Din datele preliminare a rezultat că, în urmă evenimentului, şoferul autoturismului Toyota şi un pasager al autobuzului au decedat“, a precizat subinspector Laura Cercel, IPJ Brăila.

În prezent, poliţiştii continuă cercetările la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă a fost blocat.

VEZI FOTO/VIDEO mai jos! ↓↓↓


Articole înrudite