Ziua Naţională fără Tutun este celebrată anul aceasta în data de 20 noiembrie 2015. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a anunţat că în perioada 15 noiembrie - 30 noiembrie 2015 se va desfăşura Campania „Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!”. Scopul acestei campanii este de a oferi cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară - aşa numitul „fumat pasiv” -, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare. „Fumatul reprezintă şi principala cauză a apariţei bronhopneumoniei cronice obstructive, o boală extrem de severă care are deseori consecinţe letale. Campania derulată acum are ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de tutun, creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat, precum şi protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun”, a precizat dr. Valentin Boldea, de la DSP Galaţi.
În România se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89%dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.
Românii fumează mai mult decât ceilalţi europeni
Un studiu publicat de Comisia Europeană în 2014 indică o prevalenţă a fumatului în populaţia generală din România de 27%, faţă de media Europeană de 26%. 13% au obişnuit să fumeze însă au renunţat, în timp ce la nivelul UE 20% au făcut asta, iar 60% nu au fumat niciodată (54% la nivel UE). Referitor la utilizarea ţigărilor electronice, 92% dintre români nu le-au utilizat niciodată, 6% au încercat, 2% le-au utilizat pentru un timp, însă nu sunt utilizate în mod curent. Conform datelor prezentate de Eurobarometru, 58% dintre români au încercat să renunţe la fumat, foarte aproape de media UE, de 59%. Referitor la expunerea la fumul de ţigară în spaţii închise, 59% dintre români declară că au fost expuşi la fumul de ţigară în locaţii cum ar fi restaurantele (la nivel UE 12%) şi 80% în locaţii precum barurile.
Femeile cu facultate, risc major
Femeile cu studii superioare sunt categoria care, paradoxal, este mai expusă riscului de a fuma decât cele fără studii. Chiar dacă mai multe ţigări fumează femeile cu educaţie şi condiţii materiale modeste, tot cele cu studii superioare sunt numeric mai multe. De asemenea, 15% dintre foştii fumători susţin că au renunţat la fumat în ultimul an. Ca metode utilizate pentru renunţarea la fumat, 94% dintre foştii fumători au afirmat că au renunţat brusc, printr-un efort de voinţă. Reducerea treptată a numărului de ţigări a fost utilizată ca metodă de renunţare la fumat de doar 5% dintre foştii fumători. „Grupa de vârstă 18 - 25 de ani manifestă rezistenţa cea mai mare la măsurile anti-fumat. Interzicerea fumatului în locaţii frecventate de aceştia, baruri şi spaţiile deschise ale universităţilor, cât şi în maşina personală sau pe stradă, sunt propuneri care se bucură de o susţinere de până la 30% în cazul barurilor şi 46% în cazul spaţiilor deschise din universităţi", arată cercetarea realizată de Centrul de Marketing şi Prognoză Socială la solicitarea Asociaţiei React.