24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fără apă caldă!
Fără apă caldă!

Odată cu venirea verii, ca în fiecare an, gălăţenii care locuiesc la bloc vor trebui să încălzească apa rece dacă au nevoie de apă caldă, şi asta din cauza demarării în luna iunie a programului de reparaţii pe anul 2014 la sistemul urban de termoficare al oraşului. Conducerea Apaterm anunţă că acest program a fost elaborat în conformitate cu etapele prevăzute de Electrocentrale Galaţi care prevede reparaţii la reţelele de transport apă fierbinte în vederea alimentării optime cu apă caldă de consum şi încălzire a consumatorilor din oraş şi care se va desfăşura în etape. Astfel, prima etapă se desfăşoară în perioada 2-6 iunie, când sunt prevăzute lucrări la o serie de puncte termice, fiind afectaţi consumatorii din următoarele cartiere: Micro 38, Micro 39, Micro 40 şi parţial Aurel Vlaicu şi Centru 2, restul consumatorilor beneficiind de apă caldă de consum. În perioada 16-20 iunie sunt prevăzute a se executa lucrări la o serie de puncte termice, fiind afectaţi consumatorii din cartierele Micro 18 şi Micro 19, în timp ce în perioada 23 - 27 iunie vor fi afectaţi consumatorii din cartierele Micro 20 şi Micro 21. Etapa a 4-a are loc în perioada 30 iunie - 7 iulie, când vor fi afectaţi consumatorii din cartierele Ţiglina I şi Ţiglina II. Etapa a cincea se desfăşoară în perioada 7 - 11 iulie, când va fi oprită apa caldă pentru consumatorii din cartierele Micro 16, Micro 17 şi parţial Siderurgiştilor Vest. Etapa a şasea se desfăşoară în perioada 14-18 iulie şi îi va afecta pe consumatorii din cartierele Aurel Vlaicu, Piaţă şi parţial Centru 2.
Ca şi în verile trecute, deoarece autorităţile locale sau alţi factori responsabili nu au reuşit să găsească o soluţie astfel încât lucrările de revizii şi reparaţii ale Apaterm să se desfăşoare concomitent cu cele realizate de Electrocentrale, în perioada 28 iulie - 4 august tot oraşul va rămâne fără apă caldă. Şi acest lucru deoarece se desfăşoară lucrări la reţelele de termoficare din incinta CET, Cuva Termoficare CET, reparaţii la magistralele de termoficare I, II, III, magistrala Dunărea, magistrala Faleză.


Articole înrudite