22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Demisii, anchete şi peţit: Întreaga poveste a fetei de 14 ani găsită plină de sânge în stradă
Demisii, anchete şi peţit: Întreaga poveste a fetei de 14 ani găsită plină de sânge în stradă

Prima măsură luată în scandalul fetei de 14 ani, care fiind plină de sânge părea a fi ignorată de către agenţii dintr-un echipaj de poliţie, a venit, însă nu din partea Poliţiei, agenţii fiind încă cercetaţi disciplinar, ci din partea Consiliului Judeţean Galaţi a cărui conducere a cerut demisia directorului adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, Ciprian Groza.

"Pentru declaraţia revoltătoare pe care a făcut-o directorul general adjunct de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului i-am cerut demisia în regim de urgenţă, demisie care şi-a înaintat-o. Este o declaraţie revoltătoare şi inacceptabilă, iar eu nu pot accepta aşa ceva de la un conducător de instituţie, mai ales de la o instituţie cum este Direcţia de Protecţie a Copilului, când este vorba despre copii care trebuie protejaţi. Încă de ieri (n.r. - luni, 05 august 2019), am dispus o anchetă la DGASPC pentru a vedea ce s-a întâmplata acolo şi pentru a vedea dacă se fac vinovate şi alte persoane de această situaţie nedorită. După ce voi avea acest raport, nu voi ezită să iau măsuri, indiferent cine va fi implicat acolo. Este o situaţie regretabilă, cu un copil de 14 ani, care are nevoie de protecţie, iar noi trebuie să protejăm aceşti copii. Toată declaraţia dată de directorul adjunct este una revoltătoare şi a condus la cererea demisiei. În primul rând este vorba despre empatie de care trebuia să dea dovadă domnul director adjunct şi nu era cazul să dea cu presupusul. În acest moment este acolo o comisie care face anchetă pentru a vedea exact ce s-a întâmplat. La începutul săptămânii viitoare vom avea raportul gata", a precizat Costel Fotea, preşedinte CJ Galaţi.

Ce spun procurorii

Procurorii gălăţeni au dat primele date legate de ancheta pe care o fac în legătură cu minora de 14 ani. Deocamdată este cercetat în libertate băiatul care a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. "Pe dată de 03 august, în jurul orei 22.30, s-a înregistrat pe rolul acestui Parchet o sesizare din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Secţiei 1, conform căreia poliţiştii de ordine publică au constatat că o minoră în vârstă de 14 ani se află pe strada George Coşbuc, în zona unei staţii de carburanţi, şi prezenta pe picioare urme de sânge. S-a dispus începerea urmării penală pentru fapta de act sexual cu un minor. A fost audiată partea vătămată minoră, cu asistenţă juridică din oficiu şi în prezenţa unui reprezentant de la DGASPC. Au fost audiaţi martori oculari prezenţi la locuinţa unde minora a avut raportul sexual. S-a obţinut şi s-a pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unde a avut loc actul sexual. Au fost identificate, fixate şi prelevate mai multe probe, inclusiv probe biologice. În cauză s-a dispus şi o expertiză medico-legală pentru a se stabili cum au fost produse leziunile prezentate de partea vătămată minoră şi consecinţele asupra vieţii şi sănătăţii ei. Persoană vătămată beneficiază de o formă de protecţie într-un centrul de plasament tip rezindenţial. Pe dată de 03 august a părăsit, în jurul orei 17.00, casa de tip familiar, împreună cu o altă persoană, verişoara ei, şi s-au deplasat în zona Palatului de Justiţie unde s-au întâlnit cu minorul cercetat în această cauză, minor care are 14 ani. Pe baza unei relaţii de prietenie care este de aproximativ două luni, cei trei s-au deplasat la un imobil care aparţine familiei acestuia, unde, într-o cameră au întreţinut un raport sexual normal. Din probe a reieşit că într-o cameră alăturată se aflau atât verişoara victimei, cât şi o rudă a băiatului. În urma audierii nu au reieşit până la acest moment probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că actul sexual a avut loc prin constrângere, prin punerea în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. După ce vom primi raportul medico-legal, procurorii vor dispune şi efectuarea unei expertize psihiatrice pentru ambii minori pentru a se stabili gradul de dezvoltare psiho-emoţională şi dacă persoanele respective aveau discernământul păstrat la acel moment. În acest moment nu este vorba despre un viol. După ce a fost audiat şi de procuror, nu s-a apreciat că ar trebui luată vreo măsură faţă de minor. Art. 220 alin 5, din codul penal precizează că dacă diferenţa de vârstă dintre autor şi persoană cu care s-a întreţinut actul sexual nu este mai mare de trei ani, fapta nu se pedepseşte. Noi vom face cercetări şi vom stabili fiecare aspect constatat de procuror şi poliţişti şi vom analiza fiecare probă, vom comunica ce s-a întâmplat", a precizat procurorul Traian Laurenţiu Iancu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Fata de 14 ani este încă internată în spital

"Adolescenţă este stabilă hemodinamic şi respirator, dar va rămâne în continuare sub monitorizare, supraveghere. Pot să vă spun că este în permanenţă cu dânsa un asistent social şi că a fost vizitată de bunica sa maternă", a precizat dr. Ionuţ Băneşanu, Spitalul de Urgenţă Galaţi.

Rudele băiatului de 14 ani care a întreţinut relaţii sexuale cu fata susţin că nici nu se poate pune problema că la mijloc ar fi un viol. "A venit poliţia, am fost cu copilul la Parchet. Credeţi că dacă eram acasă se întâmpla aşa ceva? Băiatul vorbeşte cu ea de trei-patru luni. O iubeşte, s-a dus şi acum la ea la spital. Noi nu am ştiut. S-au culcat. El are 14 ani, copila la fel. Vă daţi seama, s-a întâmplat un caz nefericit. Ei se iubesc. Dacă familia fetei vrea, vă daţi seama că luăm fata, dacă ei vor să fie împreună. Acum ea e în plasament. Dacă ne-o dau de acolo şi vor şi ai ei, noi facem logodna. Nu ştiu de ce a plecat plină de sânge, ce am auzit şi noi că ar fi avut menstruaţie şi s-a mai şi culcat copilul cu ea. Medicul legist a contestat, nu a fost viol, a fost de comun acord. Au sărit gardul şi s-a dus la o casă a unui copil al meu care nu era acasă. Eu m-am însurat la 14 ani, asta-i legea ţigănească. Am vorbit şi cu bunica, vor vorbi şi cu părinţii, mama e şi ea închisă şi ei ar vrea să rămână copiii împreună", spunea bunicul băiatului de 14 ani.

Minorul este cercetat deocamdată în libertate deoarece în acest caz este deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.


Articole înrudite