22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Delegaţie CFR, flori pentru colega moartă în accidentul din Gara Galaţi
Delegaţie CFR, flori pentru colega moartă în accidentul din Gara Galaţi

Traian Preoteasa (foto ), directorul CFR Călători, alături de o delegaţie a CFR (foto ), a venit astăzi în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Galaţi, unde locuia şi este depus trupul Ginei Basoc, şefa de tren care a murit în urma accidentului din Gara Galaţi (detalii AICI!).

„Ce poţi să spui în momentele astea tragice când le pleacă soţia şi mama. Nu am cum să nu mă simt vinovat dacă conduc compania care le-a luat mama şi soţia de acasă”, a precizat Traian Preoteasa. Întrebat dacă se vor lua măsuri după acest accident, directorul CFR Călători a declarat: „Vom analiza toate locomotivele care au acest sistem de gradulator. Toate cele 31 de locomotive vor fi verficate”.

delegatie cfr deces gina basoc galati

Despre revizii, Traian Preoteasa a afirmat: „Este vorba de reviziile mari care se fac la 5-6 ani. Da, este adevărat, sunt întârzieri, dar sunt întârzieri - ca să zic aşa - acceptate. Se fac în depou verificări suplimentare. Dacă ar fi să scoatem mâine toate locomotivele fără reviziile mari ar trebui să anulăm 80% din trenuri. E aproape imposibil să le aduci la zi fără să vină cel puţin 100 locomotive noi ca să poţi să le scoţi pe cele vechi ca să le faci reparaţiile”.

Mâine, 28 martie 2023, Gina Basoc va fi condusă pe ultimul drum, în urma ei rămâne în lacrimi o familie distrusă. Odihnă veșnică!

Articole similare: Toate locomotivele de tipul celei implicate în accidentul din Galaţi vor fi verificate


Articole înrudite