Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în timp ce sindicatele au cerut o majorare cu 20% a salariilor, propunerea înaintată de conducerea Combinatului a fost de acordare a unei creşteri medii a salariilor cu 5%, care nu a fost acceptată de către sindicate. Practic, în cazul muncitorilor, maiştrilor şi personalului TESA ar urma să se acorde o creştere salarială în sumă fixă, a cărei valoare nu a fost prezentată, la care ar urma să se mai adauge un anumit procent dacă se îndeplinesc unele criterii, cum ar fi respectarea normelor de protecţie a muncii. În cazul personalului cu funcţii de conducere, varianta propusă ar fi fost tot acordarea unei sume fixe, la care ar urma să se adauge un anumit procent care ar putea fi stabilit în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii de performanţă.
„Sindicatele nu au fost de acord cu propunerea de majorare salarială înaintată de conducere şi ne-am menţinut cererea de majorare salarială de 20% pe care am făcut-o luând în calcul rata inflaţiei înregistrată în ultimii 3 ani de zile”, ne-a declarat liderul Sindicatului Democratic Metalurgistul, Radu Nelu.
Un alt anunţ făcut de reprezentanţii conducerii a fost cel legat de posibilitatea lansării unei scheme de plecări voluntare, care va fi prezentată sindicatelor la începutul anului viitor.
„Am spus reprezentanţilor conducerii că nu sunt de acord cu aplicarea unei noi scheme de plecări voluntare din Combinat. Mi se pare normal să se găsească fondurile necesare şi pentru creşterea corespunzătoare a salariilor celor care vor rămâne să muncească în Combinat”, ne-a mai declarat liderul Sindicatului Democratic Metalurgistul, Radu Nelu. Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal România, Dorian Dumitrescu, ne a declarat următoarele: "În timpul celei de-a doua runde de negocieri la Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2011 au fost discutate şi aspecte legate de situaţia pieţei precum şi decizia luată în urmă cu două luni de a se opri temporar un furnal. Reprezentanţii managementului au explicat că, alături de continuarea investiţiilor (în special cea de la Furnalul 5), este necesar să ne îmbunătăţim productivitatea şi flexibilitatea forţei de muncă. Am menţionat şi posibilitatea lansării unei scheme de plecări voluntare, ale carei condiţii vor fi prezentate partenerilor sociali în luna ianuarie 2011".
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, oferta finală de majorare salarială care ar urma să fie făcută sindicatelor de către admnistraţie ar urma să fie de 7%, iar în ceea ce priveşte schema de plecări voluntare, ea ar urma să fie destinată doar anumitor categorii de personal. În ceea ce priveşte varianta luată în calcul legată de valoarea recompenselor financiare care vor fi puse la bătaie în cadrul operaţiunii de autodisponibilizare vom reveni cu un material în următorul număr al ziarului.