08 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asaltaţi de gunoaiele aduse de vânt
Asaltaţi de gunoaiele aduse de vânt
Împodobită cu gunoaie. Aşa arată marginea oraşului Galaţi, în apropierea căii ferate din cartierul Barboşi. Pe hectare întregi, tone de gunoaie purtate de vânt au împânzit absolut totul în jur. Copacii sunt plini de urât mirositoarele pungi de plastic pline cu gunoaie şi, mai mult, gunoaiele au ajuns şi pe străzi, şi pe calea ferată, astfel că prima imagine care li se înfăţişează celor care intră cu trenul în oraş e o mare de gunoaie.
Totul se trage de la groapa de gunoi construită, din păcate, intravilan, chiar la marginea oraşului. Vântul a luat gunoaiele şi le-a împrăştiat peste tot. „Nu e normal. Cei de la groapă ar fi trebuit să facă ceva, să nu ia vântul gunoaiele, să aibă garduri mai mari sau plase. Aşa e rău, că nu numai ne-am umplut de gunoaie, dar şi miroase”, spunea Tudorel Grosu, care munceşte în zonă.
Garda de Mediu Galaţi susţine că va amenda firma care are în administrare groapa de gunoi, firmă care şi aşa era „abonată” la amenzi. „Ar fi trebuit să facă ceva ca vântul să nu poarte aceste gunoaie. Mâine, comisarii noştri vor stabili ce se va face. Riscă o amendă de până la 25.000 de lei”, a spus Mihai Turcu, comisar şef la Garda de Mediu Galaţi.
Din păcate, dacă e să luăm doar cazul pungilor de plastic care împânzesc acum periferia Galaţiului, acestea se vor distruge abia în câteva sute de ani, aşa că amenda nu poate rezolva problema.


Articole înrudite