26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alegeri 2024: PSD Galaţi a câştigat, din nou, cu scoruri mai mari ca în 2020
Alegeri 2024: PSD Galaţi a câştigat, din nou, cu scoruri mai mari ca în 2020

Partidul Social Democrat a câştigat cu scor covârşitor alegerile locale în judeţul Galaţi. Scorul rezultat din numărătoarea paralelă a PSD anunţă un procent de 65% pentru Costel Fotea la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi, acelaşi procent de 65 % fiind anunţat şi pentru primarul Ionuţ Pucheanu.
În 2020, Costel Fotea a obţinut 48,82% din voturi, iar Ionuţ Pucheanu 59,33%.
Aceste prime rezultate ale numărătorii paralele au fost anunţate într-o conferinţă de presă organizată la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi de către preşedintele partidului, europarlamentarul Dan Nica, secondat de preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, şi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. De asemenea şi Dan Nica a obţinut încă un mandat de europarlamentar, alianţa PSD-PNL obţinând, din primele estimări, 54%.
Elementul cel mai interesant al acestor alegeri locale pentru Consiliul Local Galaţi este dat de partidul care a obţinut cel mai bun scor după PSD şi care nu ar fi PNL aşa cum se aşteaptau mulţi, ci PACT Galaţi. Se pare că şi pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi, candidatul care ar putea ocupa locul 2 este Doru Căstăian de la PACT urmat de Daniela Simona Vreme (AUR) şi Onuţ Atanasiu (PNL). 
La Tecuci, bătălia se duce pe fiecare vot numărat în parte, iar comuna Braniştea, de ani de zile condusă de un primar PNL a trecut acum în portofoliul PSD. La Matca, PSD ar fi câștigat primăria cu un scor dur de aproape 80%.

Însă cifrele oficiale vor veni pe parcursul zilei de luni când vor fi publicate primele rezultate parţiale.


Articole înrudite