Accident rutier pe DN 25, la ieşirea din Tecuci către Galaţi, între localităţile Tecuci şi Drăgăneşti, în această dimineaţă, la ora 03.15. Au fost implicate două autoturisme, printre care şi un tir, iar în urma impactului frontal, a rezultat o singură victimă, de 39 de ani, inconştientă, încarcerată. Au acţionat două autospeciale şi un echipaj SMURD tip B de la Secţia de Pompieri Tecuci. Victima a fost transportată la Spitalul Tecuci, unde, din păcate, a decedat. Se pare că şoferul autoturismului a pierdut controlul direcţiei. „Accidentul s-a produs în jurul orei 03.15, pe DN 25, între localităţile Tecuci şi Drăgăneşti. Au fost implicate un autoturism şi un tir care au intrat în coliziune. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 39 de ani, a fost grav rănit şi transportat la spital. Din nefericire, a decedat. A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete ale producerii accidentului“, potrivit IPJ Galaţi. VEZI VIDEO mai jos! ↓