O gălăţeancă în vârstă de 37 de ani a adus pe lume trei băieţi sănătoşi, tripleţi. Femeia nu a avut nevoie de inseminare artificială, ci totul a fost natural, mai puţin naşterea, fiind nevoie de o cezariană. Spre marea surprindere a medicilor, deşi femeia, mamă a unui băieţel de 10 ani, avea un uter cicatricizat, a dus sarcina fără probleme. Proaspăta mămică îşi dorea o fată, dar acum şi ea şi tatăl sunt înnebuniţi după tripleţi.
„Aş fi vrut o fată, că mai am un băiat acasă, dar acum sunt terminată după ei. Nu le-am cumpărat pătuţuri, nu le-am luat nimic. Ne vom descurca noi. Mi-a fost mai uşor să port sarcina asta decât prima sarcină, cu băiatul”, a spus Doiniţa Ienciu, mămica tripleţilor.
Andreas, Ayan şi Alberto se numesc cei trei băieţei care au venit pe lume - având 2.000, 2.200 respectiv 1.900 de grame - la maternitatea Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Nu e o Nicoleta Luciu de Galaţi decât prin numărul copiilor născuţi, nu şi prin ceea ce înseamnă posibilităţi materiale, deoarece mama e operator calculator iar tatăl este impiegat. Medicii s-au mirat că femeia a putut duce la capăt cum trebuie o sarcină aşa mare, în ciuda faptului că avea un uter cicatricial de la prima naştere. ”Spre marea noastră mulţumire, totul a decurs foarte bine, şi sarcina şi naşterea”, a precizat dr. Bogdan Ştefănescu, medic de obstetrică-ginecologie la Spitalul de Urgenţă Galaţi.