Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a inaugurat astăzi, joi, 04 iunie 2020, parcarea supraetajată de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Valoarea investiţiei este de 9.489.070 de lei, fonduri din bugetul propriu al CJ Galaţi.
„Cu toţii ştim cât de greu era să găseşti un loc de parcare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. De altfel, curtea unităţii medicale era sufocată de maşini. De aceea, a fost amenajată o parcare supraetajată pentru personalul spitalului, precum şi pentru gălăţenii care vin la spital pentru tratament sau ca să viziteze un pacient internat. Anul viitor, vom mai construi un etaj, ceea ce înseamnă alte aproximativ 150 de locuri de parcare, şi un heliport pentru elicopterul SMURD. Am demarat deja procedurile pentru cea de-a doua etapă, iar fondurile vor fi asigurate din bugetul Consiliului Judeţean. Până atunci, parcarea va putea fi folosită în mod gratuit de personalul spitalului şi vizitatori”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Parcarea are o suprafaţă desfăşurată de peste 8.000 de mp şi o capacitate de 306 locuri, dintre care 34 pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, pentru consolidarea terenului a fost construit un zid de sprijin. Parcarea dispune de un sistem de colectare a apelor uzate, precum şi de instalaţie de stingere a incendiilor. În cadrul proiectului, s-au amenajat peste 2.100 de mp de spaţii verzi şi aproape 500 de mp de alei pietonale.
VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓