25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În weekend a demarat Programul Naţional de Dezvoltare pentru U 15 - „PerformBaschet, Un pas înainte”. Un program al Federaţiei Române de Baschet dedicat copiilor născuţi 1995 şi mai tineri (15-16 ani), care se derulează în 9 centre regionale stabilite de Biroul Federal. „FRB a iniţiat acest program, cred că singurul de acest fel din România, din dorinţa de a oferi tinerilor de 15-16 ani posibilitatea aprofundării cunoştinţelor baschetbalistice. Vrem să arătăm că se poate face educaţie prin sport, respectiv prin baschet”, a declarat Carmen Tocală, preşedintele FRB

Au fost 18, au rămas 16

La Galaţi, vineri, sâmbătă şi duminică, sub îndrumarea directorului zonal Florin Nini, s-au desfăşurat primele cinci antrenamente. Cei 18 sportivi au provenit din Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Rm. Sărat iar antrenamentele au fost conduse de antrenorii: Mihai Petruţ (LPS Focşani), Gelu Cazanoschi (Phoenix), Mircea Totolici (Cuza Sport Brăila), Tudose Teodoraşcu (LPS) şi Mugurel Lepădatu (Phoenix).
„Prima etapă s-a desfăşurat în weekend la sala de sport a Colegiului Naţional Costache Negri. Pentru acest program am primit materiale de la Federaţia din Turcia, am lucrat pe aceeaşi linie de antrenamente. Scopul pe care l-am urmărit a fost îmbunătăţirea tehnicii individuale şi mai puţin cea colectivă. Pentru etapele următoare vor rămâne doar 16 sportivi. Dintre gălăţeni s-au remarcat: Bogdan Şerbănescu, Cristian Badea, Ovidiu Negoiţă, toţi născuţi în 1995. Ca finalitate a acestui program, în luna iunie se va organiza Liga Naţională, cu participarea celor nouă centre de zonă, la care vor fi prezenţi reprezentanţii Federaţiei şi antrenori federali care vor forma loturile României 1995 şi 1996. Trebuie să mulţumim partenerilor noştri fără de care n-am fi reuşit: Colegiul Naţional Costache Negri (director Ana Daniela Popa), Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Galaţi”, a concluzionat antrenorul Mircea Totolici.

Articole înrudite