23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Divizia A 1 la volei masculin a programat sâmbătă meciurile celei de-a VII-a etape. Sala Siderurgistul a găzduit la orele prânzului partida CSU Galaţi - Ştiinţa Explorări Baia Mare. Din nou, misiune imposibilă pentru studenţii conduşi de pe bancă de Nelu Ivanov, care au avut în faţă pe nimeni alta decât vicecampioana en-titre. Ai noştri au jucat de la egal la egal cu băimărenii în primele două seturi, după care experienţa superioară şi-a spus cuvântul şi surpriza nu s-a produs. „Ne-am dorit foarte mult să câştigăm acest meci, dar din păcate greşelile de tehnică şi, trebuie să recunoaştem, lipsa de valoare ne-au împiedicat. Băieţii au luptat, au vrut, dar n-au putut”, ne-a declarat antrenorul Nelu Ivanov. Ar trebui tras un semnal de alarmă şi în ceea ce priveşte publicul, puţin numeros şi cam neimplicat. Cu un pic de sprijin din partea spectatorilor, care nu au venit la o piesă de teatru, aşa cum se întâmpla nu cu mult timp în urmă la partidele galonatei CSU Metal sau chiar la junioarele de la ACSV Donaris 2010, sunt convins că gălăţenii ar mai fi câştigat cel puţin un set. Rezultat final: CSU Galaţi - Ştiinţa Explorări Baia Mare 1-3 (22-25, 25-20, 13-25, 19-25). Au evoluat formaţiile: CSU - Manda, Someşan, Apostu, Oprea, Ene, Chicu, Þârlea - libero; Explorări (antrenor Marius Botea): Răileanu, Mititelu (Teuşan), Patriciu, Veber (Negrean), Socaciu, Þuţea, Tofan - libero. Celelalte rezultate: Steaua -Dinamo 2-3, U Cluj - SCM Craiova 3-1, VCM Piatra Neamţ - U Timişoara 3-1, Unirea Dej - CSM Agronomia 3-0, Remat Zalău - CVM Tomis Constanţa. Gălăţenii se situează pe penultimul loc şi vor juca sâmbăta viitoare la Piatra Neamţ.


Articole înrudite