25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Vikingii” de la CSS Arcada mai au trei paşi până la turneul semifinal
„Vikingii” de la CSS Arcada mai au trei paşi până la turneul semifinal

Weekendul trecut, sala Florin Balaiş a găzduit penultimul turneu din prima fază a Campionatului Naţional de volei pentru speranţe masculin. „Vikingii” gălăţeni de la CSS Arcada au avut destule emoţii în faţa propriilor suporteri şi au înregistrat rezultatele: 1-3 cu CTF Mihai I Bucureşti, campioana naţională en-titre după un joc bun, 1-3 cu CSS Tulcea şi 3-0 cu CSM Ploieşti.
„Chiar dacă am pierdut cu Tulcea sâmbătă seara, ne păstrăm locul 2, la o diferenţă de trei puncte faţă de tulceni. Jocul nostru cu Tulcea a fost destul de slab, lipsă totală de concentrare, foarte multe servicii în fileu şi în out, alimentat şi de nişte greşeli de arbitraj şi cu oboseala de la primul meci cu CTF, adversarii au profitat şi au reuşit să ne învingă chiar în propria sală. Ne pare rău că nu am reuşit să tranşăm calificarea chiar la noi acasă în faţa suporterilor, dar mergem la Tulcea să ne luăm revanşa, aştept ca băieţii mei să aibă o tresărire de orgoliu, să ne luăm cele trei puncte înapoi  şi să mergem către turneul semifinal cu moralul ridicat”, a concluzionat antrenorul de la CSS Arcada, Alin Andrei Lazăr.
Lotul de jucători: Eduard Ionescu, Cristi Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Răzvan Sînpetru, Cristi Ungureanu, Vlad Ovidenie, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Bogdan Neştian, Andrei Doca, Robert Stamate. Ultimul turneu va avea loc pe 26-27 februarie, la Tulcea. Primele două clasate se califică la turneul semifinal.


Articole înrudite