27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga I la futsal a programat în weekend partidele celei de-a V-a etape. Derbiul s-a disput la Tg. Mureş între formaţia locală City'us şi United Galaţi, singurele echipe neînvinse în acest sezon. În ciuda faptului că au avut în faţă o selecţionată mondială formată din jucători brazilieni, portughezi şi internaţionali români, băieţii lui David Asandei nu s-au pierdut cu firea şi au dat o replică dârză. Până la urmă, gazdele, care au fost ajutate şi de unele decizii ale arbitrilor, au reuşit să tranşeze în favoarea lor disputa. „Chiar dacă nu l-am putut folosi pe Şotârcă, am făcut un joc bun şi vreau să-i felicit pe băieţi pentru modul în care am luptat. Am avut jucători tineri care nu s-au pierdut cu firea şi au reuşit să facă faţă unei echipe cu un buget impresionant, ajunsă printre cele mai bune 12 din Europa. Am jucat extraordinar, am condus cu 1-0, la 2-2 am avut o bară şi am mai ratat alte ocazii importante prin Bâgu şi Apostol. Am pierdut, dar sunt mulţumit că o echipă mică cum este a noastră a pus mari probleme unei campioane”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Rezultat final: City'us Tg.Mureş - United 5-3 (2-1). Golurile noastre au fost marcate de: Cojoc, Dima şi Ivan. Lotul folosit: Tănăsilă, Toniţa - Dima, Cojoc, Bâgu, Pleşu, Baltă, Ivan, Apostol, Hegeduş, Apostol. A absentat „internaţionalul” Marian Şotârcă, care în perioada 17-24 octombrie va participa în localitatea braziliană Anapolis la Futsal Grand Prix. Celelalte rezultate ale etapei: CSM Focşani 2007 - Spicom Sf. Gheorghe 2-7, ACS Odorheiu Secuiesc - Clujana Cluj 3-3, Inter Teliu Braşov - Concordia Chiajna 5-5. United se situează pe locul II cu nouă puncte.


Articole înrudite