Profitând de întreruperea campionatului intern, vicecampioana României la futsal, United Galaţi a plecat pentru câteva zile la Chişinău unde a disputat trei jocuri de pregătire. În primul joc, formaţia pregătită de Vitor Hugo Costa şi Alexandru Tănăsilă a învins Naţionala de tineret a Moldovei, scor final: 9-1, marcatori: Crăciun - 5 goluri, Varela -2, Tudose şi Laşcu. Pe 30 şi 31 martie în Complexul Sportiv Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu s-a desfăşurat Memorialul Valeriu Colbasiuc cu participarea formaţiilor: United, Classic Chişinău, campioana Moldovei, echipă participantă în grupele preliminare din Champions League, Rîmbcom Căuşeni şi Olimpia Căuşeni. Echipa gălăţeană s-a întors acasă cu trofeul după ce a înregistrat alte două victorii: 8-1 cu Rîmbcom, marcatori: Tudose 2, Laşcu, Varela 4, Boubătrân, în semifinale şi 3-0 cu Classic, autorii golurilor: Boubătrân, Varela şi Laşcu. Lotul prezent în capitala Moldovei: Wellington Nene, Păduraru, Cătinean - Cojoc, Burdujel, Laşcu, Varela, Borges , Tudose, Crăciun, refăcut după operaţia de apendicită, Apostol, Boubătrân. Au absentat motivat: Cireş şi Covaci, convocaţi la Naţionala României pentru dubla amicală de la Sânnicolau Mare şi Timişoara cu Olanda. United va juca pe 7 aprilie, de la ora 18.00, pe teren propriu cu Informatica Timişoara în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1.