22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oraşul estonian Tallinn găzduieşte în această perioadă Campionatul European Under 16, Divizia B feminin. Cele 15 echipe participante au fost programate iniţial în patru grupe, astfel: Finlanda, Ucraina, Portugalia, Estonia (grupa A); Danemarca, Lituania, Israel (grupa B); Polonia, Bulgaria, România, Luxemburg (grupa C); Letonia, Slovenia, Belarus, Norvegia (grupa D). Cu patru jucătoare de la Phoenix în lot: Teodora Neagu, Sica Cuzic, Raluca Neculache şi Andreea Creţu, România şi-a fixat ca obiectiv calificarea în primele opt dar socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc. În ciuda eforturilor făcute de Teo şi Sica, titulare în toate partidele, Naţionala a pierdut primele trei partide şi a terminat pe ultimul loc. În primul joc, care s-a dovedit decisiv, cu Luxemburg, româncele au condus majoritatea timpului, dar lipsa unui pivot cu talie şi-a spus cuvântul şi au cedat în ultimele patru minute. Rezultate înregistrate: 76-84 (23-13, 21-25, 17-20, 15-26) cu Luxemburg, 63-74 (13-23, 10-14, 17-21, 23-26) cu Bulgaria şi 62-67 (15-15, 17-19, 12-15, 18-18). Gălăţencele noastre au punctat astfel: Teodora Neagu 35 p (3X3), Sica Cuzic 37p, Raluca Neculache 2p. Andreea Creţu a jucat mai puţin şi nu a reuşit să marcheze. România va juca în continuare pentru locurile 13-15 cu Estonia şi Norvegia. La închiderea ediţiei, Estonia - România 55-50 (11-17, 13-15, 24-10, 12-13). Neagu 12p, Cuzic 7p, Creţu 2p.

Articole înrudite