24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sporting şi Metalosport, primele înfrângeri din retur
Sporting şi Metalosport, primele înfrângeri din retur

Liga a III-a a programat weekendul trecut partidele unei noi etape. Ambele echipe gălăţene au părăsit terenul învinse. Sporting Lieşti a jucat pe teren propriu cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Oaspeţii au fost mai buni, au dominat tot meciul, au înscris câte un gol pe repriză şi s-au impus meritat. Rezultat final: Sporting Lieşti - Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-2 (0-1). Antrenorii Eugen Baştină şi Valentin Cramer au început partida cu următorul 11: Coviţ - Filimon, Dragoş Voicu, Ilie, Bălan - Anastasie, Adamache, Bogos, Bahnaşu - Crăciun, Dorojan. Au mai evoluat: Iordache, Felea şi Lupu. Sporting se află pe locul X în seria I cu 11 puncte şi va juca runda viitoare în deplasare cu Cetatea Tg. Neamţ.
Metalosport a jucat la Bucureşti cu Juventus, echipă cu pretenţii la promovare. „Metalurgiştii” lui Mişu Ciobanu au început tare şi au deschis scorul foarte repede prin Adăscăliţei, după o acţiune prelungită de atac. Gazdele şi-au luat măsuri suplimentare, au intervenit toţi factorii implicaţi şi au reuşit să întoarcă soarta meciului până la pauză. Golul egalizator a fost dat dintr-o poziţie suspectă de offside. Meciul a fost echilibrat şi după pauză. Gălăţenii au avut două oportunităţi să restabilească egalitatea: Teleagă a fost luat cu fulgi cu tot în suprafaţa de pedeapsă, arbitrul nu a acordat însă penaltiul clar ca lumina zilei, ba mai mult i-a acordat cartonaş galben jucătorului nostru, iar apoi Gohoreanu i-a pasat lui Constantinescu, dar şutul atacantului nostru nu a găsit cadrul porţii. Scăpaţi cu faţa curată, cei de la Juventus au marcat şi golul trei spre final. Rezultat final: Juventus - Metalosport 3-1 (2-1). Antrenorul Mihai Ciobanu a utilizat formula: Vasiliu - Toma, Teleagă, Sandu (Asanache), Răgălie - Blănaru (Dajbog), Tudose, Adăscăliţei (Grigoraş), Gohoreanu - Moise, Constantinescu (Mihu). Metalosport a coborât pe locul XII cu nouă puncte şi va juca etapa viitoare pe teren propriu cu Metaloglobus Bucureşti.


Articole înrudite