15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Simona Halep  a pierdut dramatic la Montreal
Simona Halep a pierdut dramatic la Montreal

Tenismena Simona Halep a fost eliminată în turul secund al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 1.835.490 de dolari, fiind învinsă în trei seturi, 6-2, 4-6, 4-6, de americanca Danielle Collins, după aproape trei ore de joc. Simona Halep a revenit în circuit după trei luni de absenţă cauzate de o accidentare. Partida a fost dramatică, Simona a început foarte bine şi a câştigat primul set, Danielle a revenit şi a împins partida în decisiv.
Americanca a dat încă odată dovadă de lipsă de fair-play, a solicitat time-out medical şi a rămas minute bune la vestiare, deşi timpul acordat pentru îngrijiri medicale expirase, scoţând-o din ritm pe Halep, care conducea cu break avans. Jucătoarea noastră, favorită 6 la turneul canadian, a părăsit în această săptămână Top 10 WTA pentru prima oară din 2017 şi ocupă acum poziţia a 13-a în ierarhia mondială.


Articole înrudite