Tenismena Simona Halep a câştigat turneul Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani, duminică, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova, cu 6-2, 6-3. Halep (30 ani, 20 WTA), favorita 2, s-a impus după 74 minute, câştigând primul să titlu în Australia.
"Este o plăcere să vorbesc din nou pe acest teren. Acum 2 ani am fost în această poziţie, nu am câştigat atunci, dar mă bucur enorm pentru acest moment. Felicitări, Veronika, pentru săptămâna pe care ai avut-o şi mult succes la Australian Open, e mult mai important acolo. Mulţumesc echipei mele pentru susţinere, ştiu că nu e uşor să lucraţi cu mine, dar hai să continuăm să muncim pentru că îmi place acest sentiment. Vreau să-i mulţumesc lui Darren, l-am văzut pe ecranul mare, nu mai e antrenorul meu, dar e ca un membru al familiei, mă simt de fiecare dată excelent în Australia. Mulţumesc tuturor celor care au făcut acest turneu posibil", a declarat la festivitatea de premiere, Simona Halep.
Românca, care a obţinut al 23-lea titlu din carieră, a fost recompensată cu 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.