22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de două zile, la Oneşti s-a desfăşurat Campionatul Naţional de badminton la categoria Under 17. Pe parcursul anului sita a cernut serios, astfel că în faza finală au ajuns cei mai buni 30 de sportivi reprezentanţi ai cluburilor de tradiţie din: Bacău, Oneşti, Galaţi, Iaşi, Botoşani şi Bucureşti. O evoluţie foarte bună, care cum era şi firesc, s-a concretizat printr-o salbă de medalii pentru talentaţii copii de la CS Siderurgistul Galaţi conduşi de inimosul antrenor Dorel Badiu. Sâmbătă a fost o zi plină, cu multe meciuri, presiune uriaşă şi dramatism. Gălăţenii şi-au demonstrat valoarea şi, cu excepţia probei de simplu băieţi, au pătruns în toate finalele, urmând să se lupte pentru titlurile de campioni naţionali. Cele mai spectaculoase meciuri ale primei zile de concurs au fost semifinalele: Cătălina Simionescu - Miruna Niţu, scor 2-0, un joc în familie dar cu ambiţii mari, şi cele de dublu câştigate de David Niţu - Radu Rusu şi Soraia Askari - Radu Rusu, după trei seturi, ultimul încheiat 21-19. Bilanţul gălăţean pentru prima zi: patru medalii de bronz: Miruna Niţu (simplu fete), Irina Călin - Andreea Dimitru (dublu fete), Cătălina Simionescu - Cosmin Panfil (dublu mixt), Miruna Niţu - David Niţu (dublu mixt)
Programul finalelor în care sunt implicaţi sportivii noştrii sunt: Cătălina Simionescu - Adelina Marin(Bacău), la simplu fete; Miruna Niţu -Adelina Marin - Cătălina Simionescu - Soraia Askari (Bucureşti), la dublu fete; David Niţu - Radu Rusu cu Cosmin Panfil - Collins Filimon (Bucureşti), dublu băieţi şi Radu Rusu - Soraia Askari cu Adelina Marin - Matei Droancă. Vom reveni.


Articole înrudite