25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Set la zero pentru liderul Ligii I
Set la zero pentru liderul Ligii I
Scăpaţi de calvarul pregătirii fizice, fotbaliştii de la Oţelul au avut mare poftă de joc la primul amical susţinut în această iarnă. Ieri dimineaţă, la baza Alpha Sport Center din Larnaca, trupa lui Dorinel Munteanu a întâlnit pe GKS Belchatov, formaţie care ocupă locul VI în prima ligă poloneză. Formula de start a gălăţenilor a fost: Grahovac - Cojoc, Perendija, Costin, Petean - Giurgiu, Neagu - Iorga, Paraschiv, Ochiroşii - Punosevac. După ocazia uriaşă a lui Paraschiv din min. 26 la care portarul polonez a intervenit salvator, roş-alb-albaştrii au punctat de două ori pe finalul reprizei. Scorul l-a deschis Giurgiu (min. 38) după ce a transformat un penalti obţinut de Ochiroşii. Cel de-al doilea, care a fost şi cel mai frumos, a purtat semnătura lui Iorga, cu o „scăriţă” de senzaţie peste portarul de la Belchatov. Cel de-al doilea mitan a fost început de către „oţelari” în următoarea distribuţie: Brăneţ (min. 61 Abraham) - Cojoc, Sârghi, Mişelăricu, Sipovic - Viglianti, Filip - Buş, Ibeh, Borbely - Pena. Recitalul liderului Ligii I a continuat şi a ieşit la rampă Marius Pena, care a punctat de patru ori până la final: min. 47, min. 50, min. 81 şi min. 84. De remarcat că în min. 68 Ibeh a ratat o lovitură de la 11 metri. Pe final, polonezii au ţinut cu tot dinadinsul să înscrie golul de onoare, dar tânărul portar Abraham nu a fost de acord, opunându-se în două rânduri. Rezultat final: FC Oţelul Galaţi - GKS Belchatow 6-0 (2-0). Cel de-al doilea amical se va disputa miercuri, de la ora 19.00 împotriva armenilor de la Pyunik Erevan.

Articole înrudite