Oraşul lalelelor a găzduit în weekend „Junior Cup Viitorul Argeş 2015”, un turneu de fotbal rezervat juniorilor. Galaţiul a fost reprezentat de Şcoala de Fotbal Junior (Under 13) şi Oţelul (Under 14 şi Under 15). O evoluţie bună au avut-o cei de la Junior, echipă antrenată de Ionuţ Niculcea, care a ocupat locul III în clasamentul final, ca urmare a rezultatelor: 3-1 cu FK Miercurea Ciuc, 0-1 cu Dinicu Golescu Câmpulung, 0-1 cu Dynamic Craiova, 3-3 cu CSU Craiova, 6-1 cu Viitorul Argeş. Lotul „juniorilor” medaliaţi cu bronz: Andrei Brăneţ, Sebi Petrea - Andrei Călin, Octav Avasilcăi, Bogdan Zărnescu, Dragoş Simionov, Raul Năstase, Alex Alecu, Raul Nechita, Luciano Micu, Ştefan Dragu, Ştefan Hodină, Rareş Cristea, Eduard Stratulat. Tot pe treapta a treia a podiumului s-a clasat, la Under 15, Oţelul, echipă antrenată de Sorin Haraga.