La cea de-a IX-a ediţie a Galei Phoenix, sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor a fost plină ochi, sportivii clubului şi părinţii acestora participând cu mult drag la acest eveniment ce se organizează cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. Într-un cadru intim, cei din familia Phoenix şi-au sărbătorit performanţele din 2012: un titlul de campioni naţionali la categoria Under 17 masculin (antrenor Gelu Cazanoschi) şi cele două medalii de argint la categoria Under 16 (feminin şi masculin).
„Anul acesta a fost un an de tranziţie dar şi în aceste condiţii am mai adăugat trei medalii la vitrina cu trofee. Vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în activitatea noastră. Am pornit pe un drum nou, cu antrenori tineri, proveniţi din foşti sportivi ai clubului nostru, şi sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Sper ca în 2013 să avem bugetul necesar, pentru că vrem să promovăm în primul eşalon, pentru început cu echipa de fete, urmând ca într-un viitor apropiat să facem acest pas şi cu băieţii”, ne-a declarat Florin Nini, managerul clubului gălăţean.
Toţi copiii, începând cu grupele de baby baschet 1 şi 2, minibaschet şi terminând cu campionii naţionali, au primit din partea Moşului cadouri.